Noutăţi

Ministrul plenipotențiar al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova în vizită la Academie

Pe 17 aprilie curent, la Academia de Administrare Publică s-a aflat într-o vizită de documentare Ministrul plenipotențiar al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova Hamad Rashid Al-ATHBA, care a avut o întrevedere cu rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar. La întâlnire au participat prim-prorectorul Andrei GROZA, doctor, conferențiar universitar, și Dinu MANOLE, șef al Direcției relații internaționale.

Întrevederea a început cu o scurtă prezentare a Academiei de Administrare Publică, rectorul referindu-se la relațiile de cooperare anterioare, la vizita pe care a întreprins-o în Qatar. În context, a menționat vizita la Academie a Ambasadorului precedent al Qatarului în Republica Moldova, care a ținut prelegeri în fața masteranzilor, a colaboratorilor Academiei. Acum a venit timpul de a consolida aceste relații de interes comun.

A apărut nr. 7 (548) al ziarului „Funcționarul Public”

În prima pagină a acestui număr de ziar este publicat materialul, intitulat „Calitatea proceselor instituționale pe agenda Consiliului Calității al Academiei” cu privire la Planul de activitate al Consiliului Calității al Academiei de Administrare Publică și registrul riscurilor instituției pentru anul 2019. Ședința Consiliului Calității a fost prezidată de rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar.

Alte evenimente din viața Academiei, dar și din domeniul cooperării internaționale au fost reflectate în materialele „Academia a devenit membru al Consorțiului științifico-didactic din UTA Găgăuzia” (pag. 3), „Lecție cu acces public la Academia de Administrare Publică” și „Platforma internațională în domeniul administrației publice” (pag. 4).

La rubrica „Dezvoltare profesională”, din pag. 5, este publicat materialul „Dezvoltarea abilităților de exercitare a atribuțiilor de serviciu”. Făcând o totalizare a cursului respectiv, prim-prorectorul Academiei, Andrei GROZA, doctor, conferențiar universitar, a menționat importanța aplicării consecvente a cunoștințelor obținute la cursuri pentru perfecționarea continuă a administrației publice, prestării serviciilor de calitate cetățenilor. Domnia sa a înmânat participanților certificate de absolvire a cursului. Tot în această pagină este publicată și informația despre utilizarea tehnologiilor informaționale în administrația publică.

Leadership în administrația publică

Academia de Administrare Publică organizează, în perioada 16 – 18 aprilie, cursul „Leadership în administrația publică”, destinat funcționarilor publici de conducere din cadrul autorităților administrației publice centrale. Cursul se desfășoară în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019.

Actualitatea tematicii respective este dictată de abordarea contemporană a leadership-ului ca o componentă de bază a unei bune guvernări publice, axate pe performanță și eficiență. Leadership-ul de succes depinde în mod fundamental de interacţiunea dintre cei ce îl urmează pe conducătorul organizaţiei în îndeplinirea obiectivelor acesteia, intervenţia conducerii, recunoaşterea rezultatelor acestei intervenţii şi schimbările efective.

Astfel, cursul urmărește scopul de dezvoltare a abilităților de conducere prin leadership și amplificarea efectului charismatic în formarea și conducerea echipelor prin influența inteligenței emoționale în leadership.

Elaborarea şi evaluarea politicilor publice

Prin intermediul politicilor publice orice autoritate publică, centrală sau locală, îşi poate propune să modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali, urmărind ca obiectivele acestor politici publice să răspundă la problemele şi necesităţile societăţii.

Academia de Administrare Publică, în temeiul Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27.02.2019, cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019, organizează în perioada 15 – 19 aprilie 2019 cursul de dezvoltare profesională cu tematica „Elaborarea şi evaluarea politicilor publice” pentru personalul cu funcţii de conducere/execuţie din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale cu durata de 40 de ore.

Scopul cursului este consolidarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor şi modelarea atitudinilor/comportamentelor necesare funcţionarilor publici pentru elaborarea politicilor publice eficiente şi evaluarea calitativă a rezultatelor politicilor publice în vederea realizării obiectivelor şi priorităţilor Guvernului.

Platformă Internațională în domeniul administrației publice

În perioada 1-2 aprilie 2019, Aurelia Țepordei, directorul Departamentului dezvoltare profesională al Academiei de Administrare publică, a participat la Masa rotunda ministerială în domeniul administrației publice desfășurată la Ramallah, Statul Palestina. Scopul evenimentului l-a constituit crearea și lansarea Platformei Internaționale de dialog și schimb de experiență în domeniul administrației publice și a vizat concentrarea eforturilor comunității internaționale în vederea realizării Agendei pentru dezvoltare durabilă și a Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) 2030.

Masa rotundă a fost organizată de către Consiliul General al Personalului din Statul Palestina în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. La eveniment au participat miniștrii administrației publice din 35 de țări din Europa, Asia, America, Africa și reprezentanți ai zece organizații internaționale - PNUD, OCDE, ARADO și altele.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.