Noutăţi

A apărut nr. 8 (549) al ziarului „Funcționarul Public”

În prima pagină a ziarului, apărut în ajunul Sfintelor Sărbători de Paști, este publicat mesajul de felicitare cu acest prilej al rectorului Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, adresat colectivului Academiei de Administrare Publică, în care se menționează: „Aceste sărbători înălţătoare să Vă fie ca o lumină călăuzitoare în misiunea D-voastră nobilă de pregătire a adevăraţilor profesionişti în domeniul administraţiei publice, o dăruire deplină și din inimă întru realizarea dezideratului național de integrare europeană a țării noastre”. Sărbătorilor pascale este dedicată și poezia „De Învierea Domnului”, din pag. 1, semnată de scriitorul și publicistul Tudor PALLADI, iar în pag. 12, este publicat materialul „Tradiții pascale promovate de Angela DON”, despre meșteșugul de încondeiere a ouălor de Paști.

Ședința Senatului Academiei

Pe 23 aprilie curent, a avut loc ședința ordinară a Senatului Academiei de Administrare Publică, prezidată de Președintele acestuia, rectorul Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, în cadrul căreia au fost examinate chestiunile privind activitatea instituției.

Pe prima chestiune de pe ordinea de zi a ședinței - „Cu privire la activitatea financiară a Academiei de Administrare Publică în anul 2018” – a raportat Elena ANDRONOVICI, şef Direcție planificare și evidență contabilă, care a făcut bilanțul anului financiar precedent privind veniturile și cheltuielile bugetare și extrabugetare.

Ziua profesională a bibliotecarului la Academie

Ziua profesională a bibliotecarului, marcată în fiecare an pe 23 aprilie, fiind și Ziua națională de sensibilizare privind bibliotecile, precum și Ziua internațională a cărții și dreptului de autor, în 2019 se desfășoară cu genericul „Anul promovării bibliotecii în comunitate”, ceea ce determină rolul notoriu al bibliotecii și bibliotecarului ca parteneri indispensabili în procesul de instruire, cercetare și dezvoltare profesională continuă, ceea ce se referă, în totalitate, și la Biblioteca Academiei de Administrare Publică.

Achiziții publice

Necesitățile statului în materie de bunuri, servicii și lucrări publice sunt în permanentă creștere, atât din punctul de vedere al cantității, cât și al calității acestora, iar achiziționarea lor trebuie să se realizeze în strictă corespundere cu legislația națională. Sarcina principală a autorităților administrației publice în acest domeniu este să asigure utilizarea fondurilor publice în baza principiilor economicității, eficienței și eficacității în vederea realizării obiectivelor de obținere a unui raport optim între preț și calitate.

În acest context, Academia de Administrare Publică organizează, în perioada 22-24 aprilie curent, un curs cu tematica „Achiziții publice” beneficiarii, căruia sunt funcționari publici de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice centrale.

Scopul cursului constă în pregătirea teoretică și practică a funcționarilor din autoritățile publice centrale pentru desfășurarea corectă a procesului de achiziție publică. Pe parcursul a trei zile de instruire participanții vor fi implicați în discuții ghidate, studii de caz, activități practice în utilizarea sistemelor electronice ale achizițiilor publice.

Elaborarea şi coordonarea proiectelor de acte normative

Actul normativ este un act juridic adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică, care are caracter public, obligatoriu, general şi impersonal și care stabileşte, modifică ori abrogă norme juridice care reglementează naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice şi care sunt aplicabile unui număr nedeterminat de situaţii identice. Actele normative nu pot fi elaborate aleatoriu, fără respectarea unor reguli și standarde.

Ținând cont de actualitatea subiectului dat, precum și întru realizarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019, Academia de Administrare Publică organizează repetat, în perioada 22 – 24 aprilie, cursul cu tematica „Elaborarea şi coordonarea proiectelor de acte normative”.

Cursul, cu durata de 24 de ore academice, este destinat personalului cu funcţii de conducere/execuţie cu atribuţii şi responsabilităţi în elaborarea actelor normative din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale. Scopul cursului este consolidarea cunoştinţelor participanţilor la curs şi dezvoltarea abilităţilor necesare pentru elaborarea calitativă a proiectelor de acte normative.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.