Elaborarea şi coordonarea proiectelor de acte normative

Actul normativ este un act juridic adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică, care are caracter public, obligatoriu, general şi impersonal și care stabileşte, modifică ori abrogă norme juridice care reglementează naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice şi care sunt aplicabile unui număr nedeterminat de situaţii identice. Actele normative nu pot fi elaborate aleatoriu, fără respectarea unor reguli și standarde.

Ținând cont de actualitatea subiectului dat, precum și întru realizarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019, Academia de Administrare Publică organizează repetat, în perioada 22 – 24 aprilie, cursul cu tematica „Elaborarea şi coordonarea proiectelor de acte normative”.

Cursul, cu durata de 24 de ore academice, este destinat personalului cu funcţii de conducere/execuţie cu atribuţii şi responsabilităţi în elaborarea actelor normative din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale. Scopul cursului este consolidarea cunoştinţelor participanţilor la curs şi dezvoltarea abilităţilor necesare pentru elaborarea calitativă a proiectelor de acte normative.

În procesul de instruire participanții vor cunoaște care sunt competențele autorităților publice în elaborarea actelor normative, categoriile, structura, conținutul, etapele actelor normative și interpretarea acestora, precum și utilizarea Sistemului Informațional Automatizat „e-Legislație”.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.