În pagina de titlu a ziarului este publicat materialul, intitulat „Admiterea 2021 - Academia de Administrare Publică suprasolicitată la studii superioare de master”, semnat de Vitalie CAZACU, secretar responsabil al Comisiei de admitere, doctor în economie, conferențiar universitar, în care este accentuat faptul că, și în acest an, numărul candidaților la studii superioare de master la Academie a fost cu mult mai mare decât locurile prevăzute de comanda de stat. După cum avea să menționeze la ședința de totalizare a concursului rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar: „Academia de Administrare Publică este una dintre cele mai solicitate instituții de învățământ superior din țară, concursul de admitere pentru ocuparea unui loc cu finanțare bugetară fiind de 1,7 persoane/loc. Pentru cele 200 locuri stabilite prin comanda de stat au concurat peste 350 de candidați”.
„O nouă Alianță academică București – Chișinău (Aa.B-C): SNSPA, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Administrare Publică din Chișinău”, este titlul materialului din pag. 2, la rubrica „Viața Academiei”, semnat de Sergiu VLĂDICĂ, în care este redată o prioritate în activitatea Academiei – intensificarea relațiilor de colaborare cu instituții de învățământ superior din țară și peste hotare, în acest caz, din România. Această alianță academică se bazează pe strânsele legături deja existente dintre instituțiile partenere și pe comunitatea de limbă, istorie, tradiții și cultură dintre România și Republica Moldova, după cum se menționează la sfârșitul materialului.
Aceeași temă la aceeași rubrică se găsește și în pag. 3, în care este publicat materialul, intitulat „Conferința internațională „Securitate și stabilitate la Marea Neagră”, având ca subiect ediția a doua a conferinței, organizată de Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța, România, în parteneriat cu Navy League of the United States. Academia de Administrare Publică a fost reprezentată la această conferință de prorectorul Sergiu PALIHOVICI, doctor, conferențiar universitar. Tot aici este publicat avizul privind admiterea prin contract la studii superioare de master – Ciclul II.