Noutăţi

REPREZENTANŢII PRIMĂRIILOR DIN RAIOANELE CAHUL ŞI UNGHENI SI-AU CONSOLIDAT CAPACITĂŢILE ÎN DOMENIUL BUGETĂRII SENSIBILE LA GEN

Integrarea egalităţii de gen şi crearea societăţii bazate pe egalitate presupun revizuirea complexă a proceselor, acţiunilor şi direcţiilor strategice în toate sferele la nivel central, regional şi local. Este prioritar ca guvernarea locală să încadreze dimensiunea de gen în cadrul politicilor şi programelor de dezvoltare, deoarece este o autoritate aflată în proximitatea nevoilor comunităţii, a problemelor femeilor şi ale bărbaţilor.

În acest context, în perioada 03-04 august curent, primarii/ele localităților din raioanele Cahul și Ungheni au participat la cursul de dezvoltare profesională cu genericul “Bugetarea sensibilă la gen”.

Eveninentul de instruire a fost organizat de Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitatea Femeilor (UN Women), proiectul EVA.

S-A ÎNCHEIAT CEL DE-AL ZECELEA CURS ÎN DOMENIUL EGALITĂȚII DE GEN

23 de funcționari/e de conducere din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Serviciului Vamal au participat, în perioada 29-30 iulie curent, la cursul de dezvoltare profesională „Egalitatea de gen în administrația publică. Analiza actelor/deciziilor din perspectiva egalității de gen”, organizat de către Academia de Administrare Publică în parteneriat cu Entitatea Un Women.

La inaugurarea cursului, dna Aurelia Țepordei, directoarea Departamentului dezvoltare profesională al Academiei și dna Victoria Ignat, coordonatoare de programe din cadrul Entității UN WOMEN, au menționat actualitatea subiectului abordat, dar și rolul funcționarilor publici de conducere în promovarea abordării integratoare a dimensiunii de gen în documentele de politici sectoriale, evidențiind necesitatea respectării principiului trasabilității prevederilor actelor internaționale și cadrului juridic național referitor la egalitatea de gen.

Pornind de la scopul și obiectivele cursului, participanții/tele au analizat aspectele ce țin de principiile de bază ale egalității de gen, analiza de gen, metodologia și planificarea acesteia evaluarea ex-ante și ex-post a impactului de gen etc.

Pe parcursul celor două zile s-au desfășurat mai multe activități practice, demonstrând necesitatea și oportunitatea integrării dimensiunii de gen în documentele de politici sectoriale/instituționale, analizând actele emise și deciziile adoptate în cadrul autorităților publice din perspectiva egalității de gen.

NEDISCRIMINAREA ȘI EGALITATEA DE GEN

În zilele de 26 și 27 iulie curent, la Academia de Administrare Publică s-a desfășurat cel de-al patrulea curs de dezvoltare profesională „Nediscriminarea și egalitatea de gen”, organizat în parteneriat cu Entitatea UN WOMEN pentru specialiști/te din subdiviziunile resurse umane din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Vamal.

Cursul a fost ținut de formatoarele dna Tatiana Șaptefrați, dr., conf. univ. și dna Tatiana Savca, care au prezentat și discutat cu grupul-țintă informații relevante în domeniul egalității de gen, necesare în exercitarea eficientă a atribuțiilor de serviciu responsabililor/lelor din subdiiziunile resurse umane. Evidențiind necesitatea aplicării cadrului legal în sfera de activitate, au fost analizate instrumentele și resursele care pot fi aplicate în combaterea discriminării și asigurării egalității de gen la locul de muncă.

O nouă Alianță academică București – Chișinău (Aa.B-C): SNSPA, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Administrare Publică din Chișinău

Vineri, 30 iulie 2021, reprezentanți ai conducerii Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universității de Stat din Moldova (USM) și Academiei de Administrare Publică din Chișinău au participat la prima întâlnire care a avut ca scop consolidarea cooperării între cele trei instituții de învățământ superior de prestigiu din România și Republica Moldova, pentru atingerea unor obiective noi și orizonturi ambițioase, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Subiectele abordate în cadrul primului dialog, desfășurat online, între cele trei universități, au vizat perspectivele colaborării în vederea constituirii unei noi Alianțe academice București – Chișinău (Aa.B-C), care are ca obiectiv principal dezvoltarea capacității administrative și a resurselor umane, implementarea de proiecte strategice, de cercetare și formare, cu finanțare europeană.

La discuții au participat: prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ., dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, conf. univ., dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab. Oleg Balan, rectorul Academiei de Administrare Publică din Chișinău, alături de prorectori, decani și cadre didactice din cele trei universități.

A fost tipărit numărul dublu, 13- 14 (602-603),iulie 2021, al ziarului „Funcționarul Public”

În prima pagină este publicat materialul despre ședința Senatului Academiei de Administrare Publică, prezidată de președintele Senatului, rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar. În cadrul ședinței au fost examinate mai multe chestiuni incluse pe ordinea de zi, inclusiv care țin de unele totalizări ale anului de studii. În partea de jos a acestei pagini este publucat avizul privind admiterea la Academia de Administrare Publică la studii superioare de master pentru anul de învățământ 2021 – 2022. Avizul propriu-zis, care include programele de studii și condițiile de depunere a actelor, este publicat în pag. 3, la rubrica „Admiterea 2021”. Iar în pag. 4, la aceeași rubrică, sunt inserate unele opinii ale absolvenților și studenților-masteranzi despre oportunitățile oferite de Academia de Administrare Publică pentru o carieră profesională de succes, fiind promovată imaginea instituției unice de profil privind pregătirea cadrelor înalt calificate pentru serviciul public al țării.

Aceeași tematică este abordată în pag. 2, la rubrica „Viața Academiei”, în care este reflectată Festivitatea de înmânare a diplomelor unei noi promoții de absolvenți ai Academiei de Administrare Publică. Rectorul Oleg Balan a menționat cu această ocazie că noua promoție de absolvenți ai Academiei de Administrare Publică este rezultatul realizării Comenzii de stat de pregătire a personalului din și pentru serviciul public, fiind, totodată, o confirmare a necesității pregătirii specialiștilor profesioniști pentru serviciul public din Republica Moldova.

Rubrica „Viața Academiei” este prezentă și în pag. 5 – 6, în care sunt inserate materialele: „Ceremonia de înmânare a certificatelor de absolvire a cursului de formare managerială „Management și leadership” (autor - Aurelia ȚEPORDEI, director Departament Dezvoltare profesională); „Ședința de totalizare a auditului intern al SMC” (autor - Tatiana SAVCA, șefa Serviciului de Management al Calității); „Academia de Administrare Publică a semnat un Acord de cooperare cu Secretariatul Consiliului Adunării Interparlamentare CSI” (autor – Sergiu VLĂDICĂ, șef Direcție editorială); „Antreprenoriatul social promovat la Academie” (autor - Dinu MANOLE, șef Direcție relații internaționale și dezvoltare).

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.