Studiile avansate de doctorat la Academia de Administrare Publică, în legătură cu situația epidemiologică, se realizează în mediul on-line, la distanță, utilizând Platforma LearnIN, dar și posibilitățile rețelelor de socializare. Astfel, în perioada 07.04.2020 - 07.05.2020, în cadrul Școlii doctorale în științe administrative, s-au desfășurat orele la cursul ,,Planificarea strategică: experiența comunitară”, titular dna Angela POPOVICI, doctor, conferențiar universitar.

Cursul are menirea să aprofundeze, consolideze și să diversifice competențele analitice și de cercetare științifică a studenților-doctoranzi, capacitatea de explicare şi interpretare a elementelor specifice planului strategic, folosurea priorităților acestora în procesul de cercetare.
Pentru a identifica gradul de realizare a scopului propus și a misiunii cursului respectiv, Școala doctorală cu suportul Secției managementul calității a efectuat evaluarea cursului respectiv în baza unui chestionar de evaluare a eficienței instruirii la distanță. Printre întrebările considerate foarte importante se află și identificarea gradului de satisfacție a studenților privind programul de studiu pe care l-au urmat, resursele disponibile de învățare și serviciile de sprijin pentru studenții-doctoranzi. Studenții-doctoranzi s-au expus asupra calității conținutului cursului, modalităților de evaluare a procesului de învățare, formelor de comunicare în procesul de realizare a cursului, caracteristicile tehnice privind realizarea cursului, prestația profesorului, administrarea generală a cursului prestat on-line.