Noutăţi
Trecerea la studiile la distanță, din off-line în on-line, pentru Academia de Administrare Publică a însemnat mobilizarea resurselor și ajustarea activităților în vederea asigurării continuității procesului de instruire în cadrul studiilor superioare de master, studiilor superioare avansate de doctorat, cursurilor de dezvoltare profesională, precum și activității științifice. Este evident, că realizarea instruirii la distanță necesita o pregătire prealabilă, vizând proiectarea platformelor, instruirea cadrelor științifico-didactice în utilizarea TIC, asigurarea cu resurse tehnologice și informaționale, adaptarea și plasarea cursurilor pe platforme e-learning, antrenarea și adaptarea masteranzilor și doctoranzilor la noile forme de studii.
O problemă importantă care se impune în noile condiții de organizare a procesului de studii la distanță este și asigurarea calității studiilor. În aceste condiții, la fel ca și instruirea clasică, prin contact direct, instruirea la distanță cere respectarea unor principii și rigori pentru asigurarea calității acesteia. Aceste principii și rigori sunt în consonanță cu cele ale instruirii tradiționale, dar care se cer a fi adaptate pentru studiile la distanță, și se referă la:
Academia de Administrare Publică, chiar şi în condiţiile suspendării procesului educaţional şi operaţional face-to-face în cadrul instituţiei, continuă colaborarea cu partenerii de dezvoltare în format la distanţă, prin intermediul instrumentelor on-line.
Astfel, în cadrul parteneriatului Academia de Administrare Publică – Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) a fost negociat şi semnat Contractul de colaborare pentru anii 2020 – 2021, ce prevede realizarea acțiunilor comune în domeniul consolidării capacităţilor autorităţilor locale în scopul creşterii performanţei în administraţia publică şi sporirii calităţii serviciilor publice locale.
Biblioteca Academiei de Administrare Publică va informează că Compania EBSCO oferă acces gratuit utilizatorilor la colecția de publicații digitale Harvard Business Review (HBR) pentru perioada 15 aprilie - 30 mai 2020.
Misiunea HBR este de a îmbunătăți practicile managementului și impactul acestuia într-o lume în schimbare. În aceste momente dificile, HBR invită abonații și vizitatori deopotrivă să utilizeze resursele gratuite care sunt puse la dispoziție pe pagina specială dedicată resurselor oferite pentru perioada de pandemie.
Baza de date conține resursele informaționale oferite de către cei mai buni experți din afaceri și management din lume. Colecția Harvard Business Review ce poate fi abonată de la EBSCO include catalogul complet de cărți electronice HBR. HBR Press este un important editor mondial de carte și o divizie a Harvard Business Review Group.
Sărbătoarea divină a întregii omeniri, înălțată prin minunea Învierii lui Iisus Hristos, este un prilej deosebit ca să adresez din suflet felicitări și sincere urări de bine. Fie ca minunea Învierii lui Iisus Hristos să ne lumineze viaţa și să ne aducă tuturor cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire și speranţă.
Sărbătoarea Învierii Domnului ne tresaltă inima și sufletul, ne întărește credința creștină, încrederea sfântă de a depăși momentele de grele încercări prin care trecem acum, în legătură cu pandemia care s-a abătut asupra întregii planete, ne dă speranță și ne îndeamnă spre iertare. Sfintele Sărbători de Paște înseamnă pentru noi mai multă bunătate, omenie, bucurie duhovnicească.
Fie ca Sfintele Sărbători Pascale, Învierea Domnului să ne lumineze calea spre o viață nouă, mai sufletească, să ne întărească în credință și speranță. Sănătatea și fericirea să ne umple de bucurie și gânduri frumoase, iar făclia iubirii să ne însoțească mereu și să nu dispară niciodată din suflet.
Pagini
Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by
WeebPal.