Noutăţi

Revista „Relaţii Internaţionale Plus”

În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. HG595/2020 din 31 iulie 2020 „Cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții de învățământ superior”, care prevede reorganizarea Academiei de Administrare Publică prin fuzionarea (absorbția) Institutului de Relații Internaționale din Moldova, Academia de Administrare Publică a preluat revista semestrială științifico-practică „Relații Internaționale Plus”.

Fondată în 2011, revista științifico-practică „Relaţii Internaţionale Plus” a primit statut de publicaţie ştiinţifică de profil, categoria „B”, prin Decizia Consiliului de Conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare nr. 16 din 9 iulie 2019 cu privire la evaluarea, clasificarea și monitorizarea revistelor științifice.

Politica editorială a revistei a vizat susţinerea cercetătorilor în promovarea rezultatelor investigaţiilor desfăşurate în cadrul Laboratoarelor specializate: Interesul naţional şi procese integraţioniste contemporane; Relaţii economice internaţionale; Drepturile şi libertăţile persoanei: probleme actuale, oferindu-le autorilor posibilitatea să-şi exprime opiniile şi concepţiile originale despre diverse aspecte ale politicii interne şi externe a Republicii Moldova, despre integrarea europeană, integrarea regională, riscurile şi provocările globalizării, despre securitatea naţională. Revista înserează materiale pe următoarele domenii ştiinţifice: ştiinţe politice, economie, drept.

A apărut nr. 3 al revistei „Administrarea Publică”

A apărut de sub tipar nr. 3 (iulie-septembrie) din acest an al revistei metodico-științifice trimestriale „Administrarea Publică”, ediție periodică a Academiei de Adminiostrare Publică.

Revista conține 19 articole semnate de 22 de autori, inclusiv 4 din România.

În foaia de titlu se indică faptul că publicația a fost indexată și în o a treia bază de date internaționale - Open Academic Journals Index din Statele Unite ale Americii, pe lângă celelalte două, în care revista fusese indexată anterior - Index Copernicus (Polonia) și Directory of Research Journals Indexing (India).

Jurnalul inserează și Cerificatul ANACEC privind recunoașterea revistei „Administrarea Publică” drept publicație științifică de profil, promovată la Tipul B.

MODULUL “UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR INFORMAȚIONALE“ FINALIZAT CU SUCCES

Participanții cursului de formare managerială “Management și leadership” au finalizat primul modul cu genericul „Utilizarea noilor tehnologii” centrat pe dezvoltarea abilităţilor de utilizare a noilor tehnologii în exercitarea funcției publice şi e-serviciilor.

Belarus – Moldova: etape noi de colaborare economică

Pe 23 septembrie curent, la Chișinău și-a desfășurat lucrările o masă rotunda cu genericul «Беларусь – Молдова: новые этапы экономического сотрудничества», organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Camera de Comerț din Republica Belarus.

La lucrările mesei rotunde din partea Academiei de Administrare Publică a participat dna. Tatiana TOFAN, doctor, conferențiar universitar, șef Catedră economie şi management public.

În atenția studenților, învățământ cu frecvență redusă, anul I

A fost publicat orarul desfășurării lecțiilor (în regim online), ciclul II - studii superioare de master de profesionalizare, anul I, semestrul I, sesiunea I, perioada 28 septembrie - 09 octombrie 2020, pe programe:

Administrare publică

Anticorupție

Relații internaționale

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.