NAFPOAPEG

PREVEDERILE AGENDEI ”FEMEILE, PACEA ȘI SECURITATEA” DISCUTATE ÎN CADRUL INSTRUIRILOR LA ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Aprofundarea cunoștințelor și formarea competențelor profesionale ale funcționarilor publici/funcționarelor publice necesare pentru implementarea eficientă a Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” și asigurarea unei administrații publice performante bazate de egalitatea de gen și nediscriminare este scopul cursului de dezvoltare profesională „Implementarea Agendei ”Femeile, Pacea și Securitatea”, desfășurat în cadrul Academiei în parteneriat cu Entitatea UN WOMEN.

Funcționarii publici/funcționarele publice de conducere/execuție din cadrul autorităților publice centrale s-au reunit, în format online, în zilele de 9 și 10 septembrie curent, pentru a discuta particularitățile Rezoluțiilor Consiliului de Securitate ONU privind femeile, pacea și securitatea, în vederea integrării prevederilor acestora în politicile publice ale entității în care activează.

Salutând participanții/participantele la curs, dna Emilia Cebotari, ofițeră de Program „Femeile, pacea și securitatea”, Entitatea UN WOMEN, a menționat că, în prezent, subiectele privind asigurarea și promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei este de mare actualitate, atât la nivel internaţional în cadrul structurilor ONU, UE, NATO, OSCE, cât şi la nivel naţional.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.