Noutăţi
Pe 19 mai 2017, a avut loc Conferinţa ştiinţifico-practică cu participare internațională cu genericul „Teoria şi practica administrării publice”. Acest for științific anual a fost dedicat Zilei Academiei și celei de-a 24-a aniversări de la fondarea acesteia (21 mai 1993).
La eveniment au participat cadrele didactice, doctoranzii şi masteranzii Academiei, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ambasadori, precum şi oaspeţi din România, Ucraina, Cehia și alte state.
În perioada 9-12 mai 2017, un grup de rectori și directori ai 18 instituții de învățământ superior din Republica Moldova au efectuat o vizită de studiu la Universitatea din Bergen, Norvegia. Academia de Administrare Publică a fost reprezentată de către rectorul Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, și Rodica SOBIESKI-CAMERZAN, director al Bibliotecii științifice.
Vizita a avut loc în cadrul proiectului ,,Modernizarea serviciilor bibliotecilor din Republica Moldova”, finanțat de Programul Norvegian de Cooperare cu Eurasia în domeniulînvățământului superior, realizat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea din Bergen, Norvegia, şi Universitatea Transilvania din Brașov, România. Proiectul este coordonat de Ane Landoy, Universitatea din Bergen, Norvegia şi dr. Silvia Ghinculov, directorul Bibliotecii Stiintifice ASEM.
Pagini
Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by
WeebPal.