Noutăţi

Cursuri în domeniul dezvoltării regionale

Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), organizează, în perioada 05-09 iunie curent, cursul de dezvoltare profesională cu tematica ,,Dezvoltare regională”, destinat funcționarilor cu funcții de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelurile întâi și doi.

Competiții sportive de Ziua Internațională a Copilului la Academie

Academia ancorată în societate

Pe parcursul zilei de 2 iunie curent, pe terenul sportiv al Academiei de Administrare Publică s-au desfășurat un festival al baschetului, precum și competiții la 14 probe sportive individuale, prilejuite de Ziua Internaţională a Copilului.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de resurse și ajutor pentru copii (CRAC) cu concursul Academiei de Administrare Publică.

La competiție au participat 7 echipe de elevi din satele Cucoara, raionul Cahul, Vozneseni, raionul Leova, Ivancea, Brănești, raionul Orhei, din orașele Orhei, Drochia, Edineț și municipiul Chișinău.

UTILIZAREA APLICAȚIILOR INTERACTIVE ÎN PROCESUL DE INSTRUIRE

Academia de Administrare Publică, în colaborare cu Agenția pentru Cooperare Internațională a Germaniei, organizează în perioadele 29-30 mai 2017 și 13-15 iunie 2017 un curs de instruire a formatorilor din cadrul Academiei cu tematica ,,Utilizarea aplicațiilor interactive în procesul de instruire”. Cursul este prestat de formatori de la Academia ,,Nicolae Dumitrescu”.

Scopul principal al acestui curs constă în dezvoltarea competențelor și abilităților participanților la curs pentru utilizarea eficientă a metodelor inovative și interactive de prezentare și de organizare a activităților de instruire, familiarizarea participanţilor la curs cu conceptele de bază, funcțiile tablei interactive, cadrul conceptual şi regulile de bază în aplicarea programelor OneNote, EverNote, PREZI și Powtoon.

Cu ajutorul unor astfel de metode de instruire ca brainstorming-ul personal, MindMapping-ul, prezentările alternative, lucrul individual și în grup, studiile de caz, participanţii la curs îşi vor putea dezvolta abilităţile de arhivare a informațiilor în format electronic și de aplicare în practică a metodelor noi de prezentare.

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ȘI AL STRESULUI

În perioada 29-30 mai Academia de Administrare Publică organizează, în temeiul Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 1400 din 23.12.2016, cursul de dezvoltare profesională cu genericul ,,Managementul conflictelor și al stresului”, destinat funcționarilor publici de conducere din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.

Cursul dat urmăreşte scopul de a spori eficienţa personală a participanților la curs şi antrenarea abilităţilor de soluţionare constructivă a diferitelor tipuri de conflicte.

Maratonul solidarității în parcul Valea Morilor

Academia ancorată în societate

Duminică, 28 mai curent, Senatul studențesc al Academiei de Administrare Publică (președinte – Dinu MANOLE) a organizat un Maraton al Solidarității, cu un generic sugestiv ,,Viața din dragoste răsare”, scopul căruia l-a constituit acumularea de fonduri pentru copiii care suferă de boli hematologice, internați la Institutul Oncologic din municipiul Chișinău.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.