Noutăţi

Reprezentanții Academiei de Administrare Publică la seminarul Erasmus+ „Îmbunătățirea managementului mobilității academice internaționale”

Pe 16 noiembrie 2018, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, s-a desfășurat seminarul Erasmus+ „Îmbunătățirea managementului mobilității academice internaționale - un impuls pentru internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior”, la care au participat reprezentanții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova. Academia de Administrare Publică a fost reprezentată la acest for de dl Ion DULSCHI, director al Departamentului învățământ superior de master, și dra Ina MACOVEI, metodist, Direcția relații internaționale.

Academia reprezentată la conferința de la Iași, dedicată Marii Uniri

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat, în perioada 14-15 noiembrie 2018, conferința internațională „România de la Marea Unire la Integrarea Europeană”. Acest eveniment face parte din agenda proiectului desfășurat în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020). La eveniment au participat reprezentanți ai mediului universitar din România, dar și din Republica Moldova și Ucraina, într-o încercare de a identifica puncte de vedere complementare și perspective cât mai diverse. Academia de Administrare Publică din Moldova a fost reprezentată de Rodica RUSU, doctor, conferențiar universitar, șefa Catedrei științe politice și relații internaționale.

Conferința internațională, în contextul aniversării Marii Uniri, a avut drept scop analiza contextului care a creat condițiile pentru realizarea unui demers de asemenea magnitudine, evidențiind specificul punctelor de vedere exprimate de diverse provincii istorice, dar și a adus în prim-plan elementele de convergență care au cristalizat statul unitar România. În același context, într-o perspectivă subiacentă, au fost analizate principalele orientări politice responsabile de acest eveniment, precum și mecanismele prin intermediul cărora a fost posibilă formularea și realizarea unui asemenea obiectiv național.

Managementul și elaborarea programelor/proiectelor

Academia de Administrare Publică, cu suportul financiar al proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), desfășoară, în perioada 19-23 noiembrie curent, cursul de dezvoltare profesională ”Managementul și elaborarea programelor/proiectelor” destinat personalului cu funcții de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul I și nivelul II, care doresc să obțină calificare complementară în acest domeniu.

Scopul cursului constă în sporirea competenţelor teoretice şi practice ale participanţilor la curs necesare pentru a planifica şi gestiona eficient programele şi proiectele de asistenţă externă implementate la nivelul administraţiei publice locale.

Cursul se desfășoară interactiv, participanții fiind implicați în discuții ghidate și activități practice, în cadrul cărora învaţă cum se planifică, se implementează, se coordonează și se monitorizează proiectele. Întregul curs este gândit conform cerințelor și mediului organizațional și legal din Republica Moldova.

Masă rotundă consacrată unui sfert de veac de la fondarea revistei „Administrarea Publică”

Eveniment deosebit în viața Academiei – aniversarea de 25 de ani de la fondarea și apariția celui de-al 100-lea număr al revistei „Administrarea Publică” – căruia i-a fost consacrată, pe 15 noiembrie, o masă rotundă, desfășurată în Sala Multimedia a Bibliotecii Științifice a Academiei, cu participarea conducerii Academiei de Administrare Publică, a cadrelor profesoral-didactice, doctoranzilor, cercetătorilor științifici, reprezentanților administrației publice. Revista metodico-științifică trimestrială „Administrarea Publică” a fost fondată în luna noiembrie 1993 de Academia de Administrare Publică. Este înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova în septembrie 2004 și acreditată științific la profilul: administrare publică, științe politice, drept, economie.

A apărut nr. 21 (538) al ziarului „Funcționarul Public”

„Inaugurarea anului de studii 2018 – 2019 pentru doctoranzii anului întâi” este titlul materialului din prima pagină a ziarului, ce reflectă evenimentul important din viața Academiei de Administrare Publică. Rectorul Oleg BALAN, profesor universitar, doctor habilitat, a felicitat doctoranzii cu ocazia înmatriculării la studii și le-a dorit succese în activitate. Această activitate științifică, a spus rectorul, nu este deloc simplă. Dar astăzi Academia dispune de condiții avansate de studii. Și ne-am dori mult să reușiți. Până la urmă, totul depinde de dorința d-voastră de a studia, de a vă pune în valoare capacitățile.

Rubrica tradițională „Dezvoltare profesională” inserează informații despre noile cursuri, desfășurate la Academie la comanda de stat – „Integrarea profesională în funcția publică” și „Gestionarea conflictului de interese în procesul de achiziții publice”.

Cu ocazia împlinirii onorabilei vârste de 70 de ani, în pag. 4, este omagiat savantul și pedagogul Constantin SOLOMON, doctor habilitat în politologie, profesor universitar, care din 2009 și până în prezent activează la Academia de Administrare Publică, predând cursurile de teorie politică și istoria politică a Republicii Moldova.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.