Noutăţi

A apărut nr. 2 (543) al ziarului „Funcționarul Public”

Acest număr de ziar îl are ca protagonist pe omul de știință, profesorul, prorectorul Academiei de Administrare Publică, Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferențiar universitar, ajuns la vârsta onorabilă de 70 de ani. Domniei sale îi sunt consacrate materialele din pag. 1, 6 și 7, intitulate „Tinerețea Pedagogului din Om” (autor – Tudor Palladi) și „Un Laudațio sentimental” (autor – Sergiu Vlădică), precum și elogiile colegilor de la Academie, care îl apreciază ca pe un savant notoriu, cercetător și promotor al științei administrative.

În prima pagină este publicat, de asemenea, materialul „Cultura calității în activitatea Academiei”, cu referire la Secția managementul calității care este structura funcțională a Academiei de Administrare Publică, având misiunea de asigurare a funcționalității sistemului de management al calităţii (SMC) în Academie.

La rubrica „Administrația publică centrală”, din pag. 3 și 4, sunt publicate materialele „Modernizarea serviciilor guvernamentale” și „Serviciile publice mai aproape de cetățeni”, ultimul vizând realizările de până acum ale Agenției Servicii Publice.

În pag. 5, la rubrica „Programul bunelor practici locale”, sunt diseminate experiența și practica bunei guvernări locale prin transparența decizională în satul Costești, Ialoveni, și crearea grupurilor de acțiuni locale (GAL) în raioanele Cahul și Cantemir (materialele „Transparența – prioritatea primăriei Costești, Ialoveni” și „Asociere pentru acțiuni comune și eficiente”).

Seminar privind managementul riscului

La Academia de Administrare Publică s-a desfășurat astăzi, 29 ianuarie 2019, seminarul de instruire ”Managementul riscurilor” pentru conducătorii subdiviziunilor structurale și personalul implicat în elaborarea registrelor riscurilor și în alte activități de gestionare a riscurilor.

Seminarul a avut ca scop sporirea competențelor teoretice și practice necesare unui management eficace al riscurilor în cadrul AAP.

Prorectorul Academiei, Aurel SÂMBOTEANU, doctor, conferențiar universitar, care a deschis seminarul, a apreciat importanța cursurilor de instruire internă pentru îmbunătățirea în ansamblu a managementului instituțional al calității.

În calitate de formator a evoluat șef Secție managementul calității, Liubovi PRODAN-ȘESTACOVA, doctor, lector universitar.

În atenția studenților-masteranzi ai anului III, învățământ cu frecvență redusă

A fost publicat Orarul susținerii publice a tezelor de master, ciclul II - studii superioare de master de profesionalizare, pentru perioada 11 - 16 februarie 2019, pe programe:

Administrare publică

Anticorupție

Management

Management informațional în AP

Relații internaționale

A apărut primul număr din acest an al ziarului „Funcționarul Public”

Primul număr din acest an al ziarului „Funcționarul Public” se deschide cu o informație ce reflectă una dintre prioritățile Academiei – de asigurare a calității procesului de studii și de dezvoltare profesională, despre care s-a discutat în cadrul ultimei ședințe din anul trecut al Consiliului calității Academiei. Rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a apreciat faptul că, în iunie 2018, Academia de Administrare Publică a obținut Certificatul internațional al calității ISO 29990:2010 în domeniul dezvoltării profesionale pentru serviciile publice, acordat de TÜV Thüringen, companie de servicii internaționale de operare în domeniul siguranței și calității cu sediul în Germania. Acordarea acestui certificat este o recunoaștere internațională a valorilor și a performanțelor deosebite înregistrate de Academie în aplicarea sistemului de management al calității în cadrul cursurilor de dezvoltare profesională a funcționarilor publici.

În pag. 3 și 4, la rubrica „Proiectele Academiei” sunt prezentate rezultatele implementării a două proiecte - „Consolidarea instituţională şi funcţională a administraţiei publice locale în Republica Moldova în contextul implementării Acordului de Asociere la Uniunea Europeană (2015-2018)” (director de proiect – Tatiana ȘAPTEFRAȚI, doctor, conferențiar universitar) și ,,Servicii de suport pentru reţeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor (LNSS)” (manager de proiect – Rodica SOBIESKI-CAMERZAN, director al Bibliotecii Științifice AAP).

În interviul „Dezvoltarea regională echilibrată – economie națională consolidată”, realizat cu dl Dorin ANDROS, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltări Regionale și Mediului, se vorbește despre scopul implementării Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016 – 2020 ca o condiție a modernizării economiei țării.

A apărut ultimul număr din anul acesta al ziarului „Funcționarul Public”

Ultimul număr al ziarului din anul ce se încheie se deschide cu mesajul de felicitare, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anului Nou 2019, al rectorului Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar care menționează: „Anul care a trecut a fost marcat de evenimente majore în viața Academiei de Administrare Publică, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la fondarea instituției noastre. Vă mulțumesc pentru contribuția Dumneavoastră la dezvoltarea și creșterea prestigiului Academiei în societate”.

În pag. 3, la rubrica „Viața Academiei”, este publicat materialul despre ședința Senatului Academiei din 26 decembrie, la care au fost aprobate temele tezelor de doctorat și prezentate rapoartele despre rezultatele implementării a două proiecte instituționale - ,,Managementul dezvoltării regionale privind diminuarea disparităților interregionale în cadrul Republicii Moldova prin prisma noii politici de coeziune europeană” și ,,Consolidarea instituțională și funcțională a administrației publice locale în Republica Moldova în contextul implementării Acordului de Asociere la UE”, realizate în perioada 2015 – 2018.

La aceeași rubrică, în pag. 8, sunt publicate materialele „Susținerea prealabilă a tezelor de master” și „Academia reprezentată la Forumul autorităților publice din Fălești”.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.