Noutăţi

Finalizarea cursului de instruire pentru colaboratorii MAI

Astăzi, 2 octombrie 2019, la Academia de Administrare Publică a finalizat cursul de formare managerială „Management și Leadership” pentru 25 de angajați cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Leadership în administrația publică

Actualitatea subiectului de instruire respectiv este dictată de abordarea contemporană a leadership-ului ca și componentă de bază a unei bune guvernări, axată p performanță și eficiență. Leadership-ul de succes depinde în mod fundamental de interacţiunea dintre cei ce îl urmează pe conducătorul organizaţiei în îndeplinirea obiectivelor acesteia, intervenţia conducerii, recunoaşterea rezultatelor acestei intervenţii şi schimbările efective.

Academia de Administrare Publică, în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019, desfășoară, în perioada 01 – 03 octombrie 2019, cursul “Leadership în administrația publică”, destinat funcționarilor publici de conducere din cadrul autorităților administrației publice centrale.

Astfel, cursul urmărește scopul de dezvoltare a abilităților de conducere prin leadership și amplificarea efectului charismatic în formarea și conducerea echipelor prin influența inteligenței emoționale în leadership.

Achiziții publice

În scopul asigurării unui proces eficient de achiziții publice, consolidării capacităților și profesionalizării funcționarilor implicați în procesul dat, Academia de Administrare Publică, în baza Hotărârii Guvernului nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici pentru anul 2019, desfășoară, în perioada 01 – 03 octombrie curent, cursul de dezvoltare profesională „Achiziții publice”. Programul se adresează funcționarilor de conducere/execuție cu atribuții în domeniu din cadrul autorităților administrației publice centrale.

Timp de 3 zile, participanții vor fi familiarizați cu aspectele teoretice în domeniul achizițiilor publice, procesul de planificare a achizițiilor publice, elementele-cheie ale Conceptului tehnic al Sistemului Informațional Automatizat ”Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA MTender), conflictul de interese în achiziții publice. Toate aceste subiecte vor fi predate de formatori cu vastă experiență din cadrul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor și Academiei de Administrare Publică.

Etica și integritatea funcționarului public

Integritatea și etica pot fi considerate etalonul unei persoane, al unei organizaţii, instituţii sau chiar al unei întregi naţiuni. Este unitatea de măsură pentru încredere, competenţă şi profesionalism.

Integritatea, transparenţa şi responsabilitatea administraţiei publice faţă de comunitate sunt elemente care fundamentează încrederea comunităţii în aceste instituţii. Integritatea nu înseamnă doar lipsa corupţiei, ci presupune îmbunătăţirea comunicării şi a transparenţei procesului de luare a deciziilor publice, pentru a nu crea suspiciunea că interesul privat prevalează asupra interesului public.

Academia de Administrare Publică, în temeiul Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27.02.2019, cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019, organizează, în perioada 01 – 03 octombrie 2019, cursul de dezvoltare profesională cu tematica „Etică și integritate” pentru funcționari publici de conducere/execuție din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.

A apărut nr. 18 (559) al ziarului „Funcționarul Public”

Numărul se deschide cu materialul despre principalul eveniment din viața Academiei – inaugurarea anului de studii superioare de master 2019 - 2020.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.