Noutăţi

Președintele țării a înmânat înalte distincții de stat unui grup de cetățeni

În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Președinție, pe 16 decembrie curent, Igor Dodon a înmânat înalte distincții de stat, unui grup de cetățeni, conferite anterior prin decret prezidențial.

Astfel, de ordine și medalii s-au învrednicit circa 50 de cetățeni ai Republicii Moldova care activează în diverse domenii: reprezentanți ai complexului agroindustrial și ai organelor de audit financiar public, preoți, precum și alte personalități care contribuie la dezvoltarea statului nostru. Distincțiile au fost acordate pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei de serviciu, merite deosebite față de stat, înalt profesionalism, muncă îndelungată și prodigioasă în diverse domenii.

Președintele țării a exprimat celor prezenți respect și gratitudine pentru munca asiduă şi răbdarea de care dau dovadă zilnic, activând, în mare parte, în condiții dificile. Totodată, șeful statului le-a dorit succes și performanțe în continuare, urându-le sincere felicitări cu prilejul sărbătorilor de iarnă care se apropie.

Diaspora, migrație și dezvoltare

Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL) al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare desfășoară cursul de dezvoltare profesională ,,Diaspora, migrație și dezvoltare” pentru funcționarii publici/persoanele responsabile de domeniul diasporei, migrației și dezvoltării din cadrul autorităților publice locale.

În cadrul acestui curs, participanții își vor consolida cunoștințele, dezvolta abilitățile și modela comportamentul pentru asigurarea funcționalității eficiente a cadrului strategic și operațional al domeniului diaspora, migrație și dezvoltare la nivel local.

Participanții la curs vor identifica tendinţele migraţiei la nivel naţional, vor identifica impactul acesteia asupra dezvoltării economice şi sociale şi asupra pieţei muncii, vor înţelege etapele-cheie pentru integrarea eficientă a migranților în dezvoltarea locală etc.

A apărut nr. 23 (564) al ziarului „Funcționarul Public”

Cooperarea internațională ca un factor de perfecționare continuă a procesului de studii constituie o direcție prioritară în activitatea Academiei de Administrare Publică. Astfel, în prima pagină este publicat materialul „Întrevedere cu experți din Germania”, având ca subiect noile perspective de colaborare extinsă cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În context, rectorul Academiei Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a menționat faptul că această cooperare va fi aprofundată în continuare, în acest sens, fiind semnată o scrisoare de intenții cu tematicile pentru cooperarea pe parcursul anului 2020. La aceeași temă, în pag. 3, este publicat materialul „Proiect de mobilitate academică cu Universitatea Tehnologică din Brno, Cehia”. Tot în pag. 3 este consemnată Ziua internațională a drepturilor omului, marcată pe 10 decembrie, și reflectată în materialul intitulat „Drepturile și libertățile omului – valori universale”.

Conducerea Academiei a avut o întrevedere cu experți din Germania

Rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, a avut, pe 10 decembrie 2019, o întâlnire cu Jens DEPPE, Senior Expert, Oficiul Central al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), însoțit de Alexander WEGENER, expert independent, Germania, și Natalia MATUSKA, reprezentant al Fondului Regional al Parteneriatului Estic pentru Reforma Administrației Publice.

La întâlnire au participat Aurel SÎMBOTEANU, prorector, doctor, conferențiar universitar, Aurelia ȚEPORDEI, director Departament dezvoltare profesională, Serghei PALIHOVICI, doctor, șef Catedră Științe administrative.

Rectorul Oleg BALAN a făcut o succintă prezentare a Academiei de Administrare Publică, a accentuat colaborarea fructuoasă cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), menționând faptul că această cooperare va fi aprofundată în continuare, în acest sens, fiind semnată o scrisoare de intenții cu tematicile pentru cooperarea pe parcursul anului 2020.

Utilizarea noilor tehnologii informaționale în administrația publică

Academia de Administrare Publică, în temeiul Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019, încheie organizarea instruirilor cu genericul „Utilizarea tehnologiilor informaționale în administrația publică”.

Cursul, organizat în perioada 10 – 12 decembrie 2019, este destinat funcționarilor publici de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice locale.

Principalele subiecte abordate în cadrul cursului de instruire țin de mediul de lucru al calculatorului, organizarea fișierelor, Microsoft Word – Procesor de text, îmbinare corespondență (Mail Merge), e-Guvernare etc., ceea ce va modela atitudinea participanților în dezvoltarea competențelor de aplicare în practică a tehnologiilor informaționale aplicate, corelarea diverselor tehnologii în procesul administrativ și elaborarea căilor de optimizare a acestora în diverse activități manageriale.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.