Instituirea sărbătorii profesionale - „Ziua funcţionarului public” - este o apreciere a importanței și rolului funcționarilor publici în societate, dar și un frumos prilej de a aduce un omagiu celor care stau în serviciul cetățeanului.
Datoria esenţială a unui funcţionar public este să muncească cu demnitate şi responsabilitate, operativ şi corect, iar statutul funcţionarului public presupune multiple acţiuni care necesită competență, cunoştinţe, deprinderi speciale, aptitudini şi calităţi umane deosebite.
Aceste capacități sunt dobândite într-un proces îndelungat, prin studii temeinice şi perseverente, care timp de aproape trei decenii le oferă Academia de Administrare Publică, instituție unică de profil din sistemul învățământului superior din țară.
Grație consacrării plenare a tuturor celor care au activat și continuă să activeze în instituția noastră, în această perioadă au fost pregătiți în cadrul studiilor superioare de master peste 6 mii de specialiști de înaltă calificare din și pentru serviciul public, iar cca 60 de mii de funcționari publici au urmat cursuri de dezvoltare profesională.
Cu prilejul Zilei profesionale a funcționarului public aduc sincere felicitări tuturor membrilor colectivului Academiei și miilor de absolvenți ai instituției noastre de învățământ.
Vă doresc multă perseverență în activitatea pe care o desfășurați, sănătate și noi performanțe.
Să acţionăm și mai departe cu dedicație, obiectivitate, fidelitate și profesionalism, iar Academia de Administrare Publică să rămână și în continuare Alma Mater pentru funcționarii publici din țara noastră.
Oleg BALAN,
Rector al Academiei de Administrare Publică