Pe 9 decembrie 2021, și-a desfășurat lucrările online Reuniunea de dialog public privind „Fenomenul economiei și al ocupării forței de muncă informale în contextul pandemiei de Covid - 19”, organizată în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Această reuniune a fost coprezidată de două ministere – Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în persoana dlui ministru, Marcel Spătaru Marcel, și Ministerul Economiei, în persoana dlui secretar de stat, Vadim Gumene.
Obiectivul evenimentului a fost prezentarea raportului de catre ITT Expert-Grup Privind fenomenul economiei și al ocupării forței de muncă informale în contextul pandemiei de Covid – 19.
La acest eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor internaționale, mediului academic, asociațiilor de afaceri, societatea civilă și parteneri de dezvoltare.
Academia de Administrare Publică a fost reprezentată de către dna. Tatiana Tofan, doctor în economie, conferențiar universitar, șef Catedra economie și management public.
Raportul prezentat descrie activitatea economică și ocuparea informală a firmelor și persoanelor fizice în Republica Moldova, dinamica din ultimii ani, în special, în contextul pandemiei Covid-19, dar și percepția populației și firmelor privind acest fenomen. Pe baza acestor analize, au fost formulate recomandări de politici pentru Guvern și recomandări de programe pentru PNUD, pentru abordarea eficientă a acestei probleme, având în vedere complexitățile pe care le implică.

Raportul conține recomandări cu referință la politicile statului privind necesitatea unui complex de măsuri care, pe de o parte, să motiveze populația și firmele să renunțe la activitățile informale, iar, pe de altă parte, să creeze un mediu în care practicarea activităților informale este riscantă, costisitoare și chiar imposibilă. În paralel, statul trebuie să ofere tot suportul informațional posibil pentru a încuraja formalizarea activităților economice.
Principalele măsuri în acest sens pot fi grupate în 5 obiective de bază, care urmează să soluționeze precondițiile și cauzele fundamentale ale economiei informale:
- descurajarea tranzacțiilor în numerar;
- atenuarea costurilor de conformare;
- creșterea costurilor de neconformare;
- sporirea moralității fiscale a populației;
- fortificarea puterii de negociere a angajaților în raport cu angajatorii.
Scopul evenimentului a fost de a împărtăși constatările raportului cu părțile interesate, de a evalua importanța problemei discutate pe agenda Guvernului Republicii Moldova.