Gestionarea resurselor umane

Managementul resurselor umane în cadrul unei autorități publice locale reprezintă un factor care determină eficienţa şi eficacitatea activităţilor respectivei autorităţi, dar şi impactul la nivel de comunitate. Acest fapt constituie un factor esenţial în progresul economic şi cel social la nivel local.

În acest context, subdiviziunii resurse umane îi revine misiunea de a contribui la realizarea obiectivelor strategice ale autorităţii publice, prin promovarea şi implementarea unui management eficient al resurselor umane în cadrul autorităţii.

Întru realizarea acestui deziderat, precum și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului RM nr. 121 din 27 februarie 2019, Academia de Administrare Publică organizează o serie de instruiri cu genericul “Gestionarea resurselor umane” pentru personalul responsabil de domeniul gestionării resurselor umane din cadrul autorităților administrației publice locale.

Cursul organizat în perioada 12 – 14 noiembrie este destinat autorităților administrației publice locale de nivelul al II-lea și este centrat pe consolidarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor şi modelarea atitudinilor/comportamentelor necesare gestionării eficiente a resurselor umane în autoritățile publice.

În cadrul cursului participanții vor cunoaște particularitățile managementului resurselor umane în serviciul public, se vor familiariza cu specificul procesului de evaluare a performanțelor profesionale, vor cunoaște etapele procesului de dezvoltare profesională și instrumentele de evaluare a impactului activităților de instruire, vor fi implicați în activitățile practice ce țin de completarea Registrului funcțiilor publice și al funcționarilor publici.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.