Noutăţi

CURS PRIVIND GESTIONAREA EFICIENTĂ A STRESULUI LA LOCUL DE MUNCĂ

Riscurile psihosociale sunt generate de conceperea, organizarea și gestionarea precară a activității, precum și de un context social necorespunzător la locul de muncă și pot avea efecte negative în plan psihologic, fizic sau social, epuizarea sau depresia. Riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă se numără printre cele mai mari provocări în funcționarea oricărei instituții sau organizații. Acestea au un impact semnificativ asupra sănătății angajaților, organizațiilor, dar și a economiilor naționale. La nivelul organizației, printre efectele negative se numără performanța economică generală slabă, creșterea absenteismului etc. Cu toate acestea, atunci când sunt privite la nivel organizațional și nu ca problemă individuală, riscurile psihosociale și stresul pot fi gestionate în aceeași măsură ca orice alt risc pentru sănătatea și securitatea în muncă.

În acest context, Academia de Administrare Publică desfășoară, în perioada 23 – 24 noiembrie 2020, la comanda de stat, încă un curs de instruire cu tema ,,Gestionarea eficientă a stresului la locul de muncă”, destinat personalului cu funcţii de conducere/ execuţie din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale. Cursul se desfășoară în format online.

EFICIENTIZAREA ACTIVITĂȚII PROFESIONALE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

În perioada 23 – 25 noiembrie 2020, la Academia de Administrare Publică se desfășoară cursul de dezvoltare profesională „Eficientizarea activității profesionale în administrația publică”, destinat funcționarilor publici de execuție din cadrul autorităților administrației publice centrale. Cursul are o durată de 24 de ore și este organizat la comanda de stat, stabilită prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.18 din 15 ianuarie 2020.

CURS „ACHIZIȚII PUBLICE. GESTIONAREA CONFLICTULUI DE INTERESE ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚII PUBLICE”

Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în perioada 16 – 20 noiembrie 2020, a organizat încă un curs de dezvoltare profesională cu tematica „Achiziții publice. Gestionarea conflictului de interese în procesul de achiziții publice” cu o durată de 40 de ore academice. Instruirea s-a desfășurat în format mixt (Platforma LearnIn, on-line, și în sala de instruire). Beneficiarii cursului au fost funcționari publici cu funcții de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul I și nivelul II.

ȘEDINȚĂ DE MONITORIZARE A PROIECTULUI „EDUCATIONAL FOR DRONE (eDRONE)”

Pe data de 20 noiembrie 2020, Oficiul National Erasmus+ în Moldova a organizat o nouă ședință de monitorizare a proiectului „Educational for drone. (eDrone)”, desfășurat în cadrul Programului ERASMUS+, „Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior (2016 – 2020)”.

Ședința s-a desfășurat online, scopul întâlnirii fiind analiza impactului și sustenabilității proiectului pentru instituțiile partenere din Moldova.

La eveniment au participat: coordonatorii internaționali - profesorul Pascuale Daponte și Francesco Lamonaca, reprezentanții Oficiului National Erasmus+ în Moldova - Claudia Melinte, Cristina Gherman și Olga Ghîlcă. Au fost prezenți: Florentin Paladi, prorector pentru cercetare, USM, Tatiana Bulimaga, manager de proiect, USM, Iurie Odagiu, manager de proiect ACAPOL, Silvia Dulschi, manager de proiect, AAP, Oleg Stiopca, manager de proiect, UASM, Constantin Vozian, manager de proiect, CAA.

EGALITATEA DE GEN PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICI

Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și finanțat de Suedia, desfășoară activitățile comune axate pe integrarea dimensiunii de gen în domeniile de competență ale autorităților administrației publice locale de nivelul II.

O componentă importantă a acestor activități este organizarea instruirilor cu genericul „Egalitatea de gen pentru funcționarii publiciscopul cărora este aprofundarea cunoștințelor, dezvoltarea abilităților practice, formarea competențelor și atitudinilor profesionale ale funcționarilor publici în domeniul egalității de gen necesare exercitării eficiente a atribuțiilor, asigurării unei administrații publice performante, furnizării serviciilor publice de calitate și promovării egalității de gen în societate.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.