Noutăţi

A fost semnat Acordul de colaborare cu Academia Serviciului de Stat şi Administrării din Bașkortostan

Pe 26 februarie 2016, Academia de Administrare Publică a semnat un Acord de colaborare cu Academia Serviciului de Stat şi Administrării de pe lângă Guvernatorul Republicii Başkortostan (Federaţia Rusă). Obiectivele acestui Acord de colaborare sunt  de a face schimb de experienţă în scopul perfecţionării cadrelor  de funcţionari publici, precum şi de cooperare în sfera învăţământului şi cercetărilor ştiinţifice în domeniul serviciului public şi politicilor de stat. În acest document sunt stipulate diverse direcţii de colaborare şi schimb de experienţă.

Tinerii cercetători pentru o administraţie publică eficientă

Pe 26 februarie curent, la Academia de Administrare Publică şi-a ţinut lucrările Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională Contribuţia tinerilor cercetători la dezvoltarea administraţiei publice, desfăşurată sub egida Catedrei ştiinţe administrative a Academiei. Aflată la cea de-a doua ediţie a sa, conferinţa a trezit un viu interes în rândurile tinerilor cercetători, pentru care a fost deschisă o cale sigură de aprofundare a cercetărilor şi avansarea în lumea ştiinţei. Astfel, pentru actuala conferinţă şi-au manifestat interesul de a participa peste 50 de tineri cercetători din cadrul Academiei de Administrare Publică, precum şi din alte instituţii de învăţământ superior şi de ştiinţă din republică şi din afara ţării, precum România, Cehia, Başkortostan (Federaţia Rusă), Kazahstan.

ÎNTÂLNIREA COLEGIULUI REDACŢIONAL AL REVISTEI „ADMINISTRAREA PUBLICĂ” CU CITITORII

Pe 25 februarie curent, la Academia de Administrare Publică a avut loc o  întâlnire a Colegiului redacţional al revistei „Administrarea Publică” cu cititorii şi autorii acesteia. Întâlnirea a fost inaugurată şi moderată de dl Aurel SÎMBOTEANU, prorector al Academiei, doctor, conferenţiar universitar, care a menţionat în debutul şedinţei: „Odată cu fondarea, în anul 1993, a Academiei, a fost iniţiat nu numai procesul de instruire iniţială şi continuă a cadrelor pentru administraţia publică, dar au demarat şi cercetările ştiinţifice în domeniul administraţiei publice.

Politica standardelor duble în soluţionarea conflictelor teritoriale

Aceasta a fost tema conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, organizată pe 25 februarie curent la Academia de Administrare Publică, în colaborare cu Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova.   La lucrările conferinţei au participat colaboratori ai Ambasadei Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova,  cercetători din Republica Moldova, Azerbaidjan, Ucraina, Israel, cadre didactice şi masteranzi ai Academiei de Administrare Publică, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale.

Ambasadorul Republicii Turcia în vizită la Academie

Pe 23 februarie curent, la Academia de Administrare Publică s-a aflat într-o vizită de lucru ES Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, Mehmet Selim KARTAL. Domnia sa a avut o întâlnire cu   corpul profesoral-didactic şi masteranzii Academiei.

Prim-prorectorul Academiei, dl Andrei GROZA, doctor, conferenţiar universitar, l-a salutat cordial pe înaltul oaspete şi a menţionat faptul la Academie a devenit deja o frumoasă tradiţie de a organiza întâlniri cu personalităţi marcante din ţară şi de peste hotare: politicieni, oameni de ştiinţă, de artă şi de cultură, ambasadori, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale. Cât priveşte Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, Domnia sa a mai vizitat Academia,  ţinând prelegeri şi discursuri pline de conţinut privind cooperarea internaţională şi regională, dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre  Turcia şi Republica Moldova.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.