Noutăţi

Atelier de lucru cu implicarea personalului academic

În perioada 11-12 iulie 2016, la Vadul lui Vodă s-a desfășurat un Atelier de lucru cu genericul „Standardele Consiliului Europei și cele mai bune practici europene în domeniul Internetului și drepturile omului, inclusiv guvernanței Internetului. Evenimentul respectiv se înscrie în lista activităților din cadrul Proiectului Consolidarea respectării drepturilor omului în contextul implementării Agendei Digitale a Republicii Moldova”, realizat în parteneriat dintre Consiliul Europei / Uniunea Europeană, pe de o parte, și Academia de Administrare Publică, pe de altă parte.

Acest proiect comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei are drept scop creșterea graduală de conștientizare și respectare a drepturilor omului, în special, a libertății de exprimare și a vieții private, în contextul dezvoltării societății informaționale în Republica Moldova.

Achiziții publice

Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), organizează în luna iulie, curent, 2 cursuri de dezvoltare profesională cu o nouă tematică: ”Achiziții publice. Gestionarea conflictelor de interese în procesul de achiziții publice”.

Necesitatea desfășurării acestor instruiri vine din solicitările funcționarilor, dar și din faptul în ultimii ani Republica Moldova beneficiază de un substanțial suport financiar din partea partenerilor de dezvoltare, iar utilizarea acestora se efectuează în baza prevederilor legale naționale, inclusiv cele ce vizează achizițiile publice.

Astfel, autoritățile publice au obligația utilizeze eficient fondurile parvenite din surse internaționale donatoare, dar și din cele naționale și nu trebuie admită ca procesul de achiziție publică fie afectat de conflicte de interese, acte de corupție, deturnare de fonduri.

În semestrul II al anului 2016 vor fi realizare 16 cursuri de dezvoltare profesională la comanda de stat

În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 850 din 09.12.2015 „Cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din autoritățile publice în anul 2016”, Academia a expediat Planul de realizare a cursurilor de dezvoltare profesională a personalului din administraţia publică în semestru II al anului 2016, la comanda de stat autorităţilor administraţiei publice centrale (scrisoarea nr. 16-01/194 din 28.06.2016) şi locale (scrisoarea nr. 16-01/193 din 28.06.2015).

Astfel, în temeiul Hotărârii Guvernului, precum şi în conformitate cu Planul expediat autorităţilor publice, în Academie pe parcursul semestrului II urmează fie realizate 16 cursuri de dezvoltare profesională a personalului, dintre care 5 sunt destinate pentru funcţionarii publici din cadrul autorităţilor publice locale şi 11 – pentru funcţionarii publici din cadrul autorităţilor publice centrale.

Cursurile vor începe la 19 septembrie.

O nouă teză de doctor susținută la Academie

Pe 30 iunie 2016, la Academia de Administrare Publică a avut loc susținerea publică a unei noi teze de doctor în științe administrative, Eficientizarea procesului decizional în contextul modernizării administraţiei publice din Republica Moldova”, specializarea Organizarea şi dirijarea în instituţiile administraţiei publice, servicii publice, a doctorandului Oleg SOLOMON, şef de secţie în aparatul central al Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Conducătorul ştiinţific al tezei este Victor SACA, doctor habilitat, profesor universitar. Susținerea tezei a avut loc în cadrul ședinței Consiliului Științific Specializat (CȘS), moderată de președintele Consiliului, dl Pantelimon VARZARI, doctor habilitat în științe politice, profesor cercetător.

Secretarul ştiinţific al Consiliului, dl Ion DULSCHI, doctor, conferenţiar universitar, şef Catedră ştiinţe administrative a Academiei de Administrare Publică, a informat asistența teza de doctor a fost propusă pentru susținere la ședința Consiliului de către Seminarul Științific de Profil, menționând pretendentul a depus toate actele necesare, conform legislației în vigoare.

Susținere publică a tezei de doctor la Academie

Pe 28 iunie 2016, la Academia de Administrare Publică a avut loc susținerea publică a tezei de doctor în științe administrative Rolul administrației publice în organizarea și modernizarea serviciilor publice” (specialitatea 563.01 – Teoria, metodologia administrației publice) a pretendentei Violeta TINCU, lector superior la Catedra științe administrative, conducător științific al tezei fiind dna Angela POPOVICI, doctor în științe istorice, conferențiar universitar. Susținerea tezei a avut loc în cadrul ședinței Consiliului Științific Specializat (CȘS), moderată de președintele Consiliului, dl Constantin SOLOMON, doctor habilitat, profesor universitar, USM.

Dl Ion DULSCHI, secretarul științific al Consiliului, a informat asistența teza de doctor a fost propusă spre examinare de către Seminarul Științific de Profil, pretendenta prezentând toate actele, conform legislației în vigoare, după care Violeta Tincu a făcut o expunere rezumativă a tezei, structurată în patru capitole.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.