Noutăţi

INTEGRAREA PROFESIONALĂ ÎN FUNCŢIA PUBLICĂ

Astăzi, la Academia de Administrare Publică, a demarat cursul de dezvoltare profesională “Integrarea profesională în funcţia publică” cu durata de 80 de ore, destinat funcționarilor publici debutanţi din cadrul autorităţilor publice centrale.

Cursul este organizat în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 850 din 09 decembrie 2015 “Cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din autorităţile publice în anul 2016” și se va desfășura în perioada 26 septembrie – 07 octombrie 2016.

În tot acest timp, beneficiarii programului se vor familiariza cu organizarea și funcționarea administrației publice; specificul activității în serviciul public; reglementarea activității funcționarului public debutant; integritatea funcționarului public; procesele integraționiste europene.

Academia de Administrare Publică la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Pe 23 septembrie curent, Academia de Administrare Publică, în calitate de membru de profil al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a participat cu o expoziţie de realizări la cea de-a treia ediţie a Nopţii Cercetătorilor Europeni, eveniment de anvergură de promovare a ştiinţei în societate, organizat de către Academia de Ştiinţe şi desfăşurat în scuarul instituţiei.

Vizitând expoziţia, vernisată de reprezentanţii instituţiei noastre de învăţământ superior, rectorul Academiei de Administrare Publică, dl Oleg Balan, doctor habilitat, profesor universitar, a menţionat importanţa acesteia pentru promovarea imaginii instituţiei noastre, dar şi a ştiinţei în ansamblu, mai ales în rândul tinerilorÎn opinia sa, expoziţia din acest an este consistentă şi demonstrează un nivel înalt de pregătire profesională a cadrelor didactico-ştiinţifice, precum şi al cercetărilor efectuate la Academie.

Forum privind reforma administrativ-teritorială

Pe 23 septembrie curent, la Academia de Administrare Publică s-a desfăşurat Forumul „Reforma administrativ-teritorială a Republicii Moldova” cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, preşedinţi de raioane şi primari din localităţile Republicii Moldova, cadre didactice ale Academiei, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice în Republica Moldova şi ai organizaţiilor internaţionale.

Participanţii la forum au fost salutaţi de către rectorul Academiei de Administrare Publică dl Oleg Balan, doctor habilitat, profesor universitar, dna Ulrike Knotz, Ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, dl Marco Gemmer, Departamentul operaţiuni al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, dl Valentin Guznac, secretar general-adjunct al Guvernului Republicii Moldova, dna Tatiana Badan, preşedinte al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova.

Şedinţa Consiliului ştiinţific al Academiei

Pe 22 septembrie curent, a avut loc prima şedinţă din acest an de studii a Consiliului ştiinţific al Academiei de Administrare Publică.

Preşedintele Consiliului, Aurel Sîmboteanu, doctor, conferenţiar universitar, prorector AAP, a prezentat proiectul Strategiei de cercetare a AAP pentru perioada 2016 – 2020.

Documentul prevede fortificarea unui potenţial ştiinţifico-didactic calificat, care să participe activ în procesul de cercetare ştiinţifică în domeniul ştiinţei administraţiei, managementului, relaţiilor internaţionale, dreptului, tehnologiilor informaţionale aplicate, orientate spre implementarea rezultatelor acestora în activitatea autorităţilor publice, organizarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică în cadrul catedrelor şi laboratoarelor AAP. Strategia oferă oportunităţi de colaborare cu instituţii de învăţământ şi de cercetare din ţară şi de peste hotare.

MANAGEMENT ŞI LEADERSHIP

Astăzi, la Academia de Administrare Publică, a început cursul de dezvoltare profesionalăManagement și leadership” cu durata de 24 de ore, destinat funcționarilor publici de conducere din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.

Acest curs este organizat în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 850 din 09 decembrie 2015 “Cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din autorităţile publice în anul 2016și se va desfășura în perioada 21-23 septembrie 2016.

Cursul are drept scop dezvoltarea competenţelor necesare pentru realizarea eficientă a atribuţiilor funcţionale şi conţin subiecte cărora li se acordă o atenţie deosebită în programele şi strategiile naţionale de dezvoltare.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.