Noutăţi

Acord de cooperare AAP – Universitatea „Petro Mohyla”, or. Nicolaev, Ucraina

În cadrul Conferinței tinerilor cercetători, care și-a desfășurat astăzi lucrările la Academia de Administrare Publică, prorectorul Academiei, dl Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferențiar universitar, a avut o întrevedere cu dna Ludmila KOZLOVA, doctor în științe de la Universitatea de Stat la Marea Neagră „Petro Mohyla”, Ucraina. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte ale colaborării dintre ambele instituții privind cercetările științifice, precum și ale schimbului academic în toate domeniile de activitate, reieșind din Acordul de cooperare dintre Academia de Administrare Publică și Universitatea de Stat la Marea Neagră „Petro Mohyla”, semnat de rectorul Academiei Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, și rectorul Universității ucrainene, Leonid KLYMENKO.

PRESTAREA SERVICIILOR PUBLICE

Academia de Administrare Publică organizează, în perioada 22 – 24 februarie 2017, cursul de dezvoltare profesională cu genericul ,,Prestarea serviciilor publice”, destinat personalului cu funcţii de conducere/execuţie din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I și II.

Includerea acestui curs la Comanda de Stat, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1400 din 23 decembrie 2016, este justificată de importanța crescută a acestui sector în contextul socioeconomic. Faptul dat impune o atenție deosebită și profesionalism din partea funcționarilor publici implicați în activitatea de prestare a serviciilor, în folosul cetățenilor.

Cursul de 24 de ore include două module ce vizează conceptele de bază în gestiunea serviciilor publice și procesul de comunicare în prestarea serviciilor publice.

În atenția masteranzilor, învățământ cu frecvență redusă, anul II

A fost publicat orarul lecțiilor și examenelorstudii superioare master de profesionalizareanul II, semestrul IV, perioada 27 februariie – 17 martiie 2017, pe specializări:

Administrare publică

Drept public

Relații internaționale

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR MANAGERIALE

Astăzi, 20 februarie 2017, a demarat cursul ,,Dezvoltarea abilităților manageriale”, realizat la comanda de stat de către Academia de Administrare Publică, destinat personalului cu funcții de conducere din cadrul autorităților administrației publice centrale.

Cursul va dura 3 zile, până la data de 22 februarie, și are ca scop dezvoltarea abilităţilor manageriale necesare exercitării eficiente a atribuţiilor de serviciu ale managerilor publici de nivel mediu şi superior.

Masteranzii Academiei de Administrare Publică la stagiu în România

În perioada 13-24 februarie curent, cinci masteranzi ai Academiei de Administrare Publică se află la stagiu în capitala României, orașul București. Este vorba despre Cristian Cainarian, Elena Lavric, Alina Dadu, Dinu Manole și Viorel Șcerbina - masteranzi în anul II la specializările: Teoria și practica administrației publice, Relații internaționale, Anticorupție și Management.

Stagiul de practică se desfășoară în conformitate cu Planul de învățământ la specializările respective, dar și în scopul asigurării componentei aplicative a procesului de instruire, consolidării cunoştinţelor teoretice prin activităţi practice, precum şi a formării unor deprinderi în domeniul administrării publice, inclusiv prin studierea bunelor practici internaționale.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.