În perioada 6-10 noiembrie 2017, dna Angela Zelenschi, doctor, conferențiar universitar, șef Catedră științe administrative a Academiei de Administrare Publică, a participat într-un program de mobilitate de predare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, România. Programul a fost o experiență provocatoare în mediul academic din România în cadrul acestei instituții publice de învățământ superior, de cercetare științifică și de pregătire academică și profesională de înalt nivel național și internațional. SNSPA include toate cele trei cicluri de învățământ: licență, masterat, doctorat. Aici sunt pregătiți profesioniști în domeniul elaborării și gestionării politicilor publice în cadrul instituțiilor statului, dezvoltării relațiilor internaționale ale țării, organizării și conducerii afacerilor în cadrul companiilor private, comunicării și relațiilor publice.
În cadrul programului de mobilitate dumneaei a avut o întâlnire cu dl Iordan Bărbulescu, profesor universitar, doctor, decan al departamentului Relații Internaționale și Integrare Europeană, Președintele Senatului SNSPA și coordonator al catedrei Jean Monnet - acest proiect are scopul de a extinde domeniul de studii europene către studenții care nu au un contact direct cu aspecte legate de integrarea europeană în cadrul programelor lor de studiu, deși ar avea nevoie de cele dintâi în practica meseriei lor. Studenții vor participa la seturi de cursuri și seminarii legate de integrarea europeană, în care vor dobândi cunoștințe legate de Uniunea Europeană și modalitățile pentru aplicarea acestora în munca lor. Acești studenți vor dobândi expertiză și vor beneficia de o valoare adăugată în cazul dezvoltării lor profesionale.
Activitatea privind misiunea de predare a fost realizată conform planului de activitate, fiind integrată în curriculum-ul Management public, specializarea Administrație publică, titularul cursului fiind Corina-Georgiana Antonovici, doctor, lector universitar, director al Departamentului de Management Public. Dna Angela Zelenschi a ținut mai multe prelegeri în fața studenților anului II, licență, specializarea Administrația publică, la tema „Cultura organizațională în sistemul administrației publice” sub mai multe aspecte: cultura organizațională ca fenomen social, funcțiile, elementele, modelele și tipologiile culturii organizaționale, managementul culturii organizaționale, făcând referire și la particularitățile culturii organizaționale în instituțiile publice din Republica Moldova.
Cultura organizațională, fiind un factor important în obținerea performanței în administrația publică, a determinat o implicare activă a studenților în discuții, întrebări și răspunsuri privind tematica abordată, precum metodele și tehnicile de analiză, formare, menținere și schimbare a culturii organizaționale.