Recent a avut loc cea de-a treia vizită de studiu în cadrul proiectului “Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de Academia de Administrare Publică din Republica Moldova în parteneriat cu Fundația “Alături de Voi” România. Scopul vizitei a fost de a oferi participanților modele de bune practici de antreprenoriat social.
Reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, lideri civici, profesori și tineri dornici să devină lideri ai schimbării, au avut ocazia să descopere antreprenori sociali pe care i-au cunoscut și i-au ajutat să înțeleagă ce înseamnă afacere socială, impact social și inovație socială.
Programul vizitei a inclus o serie de ședințe și întruniri cu echipele de management ale întreprinderilor sociale din județul Iași, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce țin atât de aspectele pozitive ale antreprenoriatului social, cât și cele mai importante provocări.
Prima oprire a delegației de la Chișinău a fost la sediul Fundației ADV, unde funcționează trei întreprinderi sociale – UtilDeco, WISE.travel și JobDirect.
Printre alte subiecte puse în discuție au fost problemele privind integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilităţi, aceasta constituind o preocupare de maximă importanţă la nivel european.
Întreprinderea socială Flair Scent – atelier de lumânări parfumate, dezvoltă în cadrul Acceleratorului de Întreprinderi Sociale – proiect realizat de ADV România, prin care a fost sprijinită înființarea a 42 de întreprinderi sociale, la nivelul regiunii Nord-Est și la nivel național, în parteneriat cu fonduri-structurale.ro.

Întreprinderea socială Flair Scent are atelier de creație, înclusiv pentru grupurile vulnerabile și persoanele cu dizabilități și producție lumanări la comanda.
Întreprinderea socială Eki organizează programe afterschool, școala din vacanță și petreceri pentru copii. Asociația Eki Social este o întreprindere socială înființată în cadrul Acceleratorului de Întreprinderi Sociale implementat de Fundația Alături de Voi.

Pe lângă familiarizarea cu sistemele și procesele de administrare a întreprinderilor sociale din statele Uniunii Europene, obiectivul vizitei de studiu a țintit și însușirea practicilor pozitive pentru aplicarea unor modele relevante de dezvoltare a întreprinderilor sociale în Republica Moldova.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul instrumentului European de Vecinătate (ENI).