Un nou proiect lansat la Academie

La Academia de Administrare Publică a fost lansat un proiect nou ,,Implementarea sistemului de management al calității”.

Proiectul va fi realizat cu suportul financiar al Agenției pentru Dezvoltare Internațională a Germaniei (GIZ) prin intermediul Departamentului dezvoltare profesională al Academiei.

Prezent la eveniment, Andrei GROZA, prim-prorector al Academiei, doctor, conferențiar universitar, a accentuat, că instituția noastră are stringentă nevoie de asemenea proiecte, menite să îmbunătățească radical calitatea cursurilor de dezvoltare profesională a funcționarilor publici din administrația publică locală, dar și centrală.

Tatiana BÎLBA, consultant GIZ Moldova, a precizat că durata de implementare a proiectului este de la 1 iulie până la sfârșitul lunii decembrie curent.

În cadrul ședinței de inițiere proiectul a fost prezentat de Ala OBERȘT, managerul proiectului respectiv, expert-cheie pe sisteme de management al calității din partea GIZ.

Participanții la proiect vor aplica modalități de planificare, organizare și desfășurare a procesului de dezvoltare profesională a personalului din cadrul autorităților publice și din alte instituții publice și private.

- Am deja o experiență de implementare a 20 de proiecte în domeniul managementului calității și cunosc faptul că cea mai mare problemă în realizarea acestora este opunerea psihologică a funcționarului referitor la modalitățile de obținere a rezultatelor scontate, a spus Ala Oberșt. Adică, se manifestă, inconștient, tendința de a acționa prin metode vechi, depășite de timp. De aceea este important, ca cei implicați în realizarea proiectului dat, să respecte întocmai modalitățile de lucru aprobate.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.