La Academia de Administrare Publică continuă sesiunea de susținere, conform orarului, a tezelor de master. Scopul susținerii publice a tezelor de master este de a verifica nivelul la care masteranzii, în calitate de studenți la Academie, au finalizat cei doi ani de pregătire profesională în cadrul studiilor la următoarele programe de master, învățământ cu frecvență: Administrare publică - Președinte al Comisiei de evaluare, dl Vladimir Șarban – vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale; Anticorupție - Președinte al comisiei de evaluare, dl Ruslan Flocea, director al Centrului Național Anticorupție; Drept public – Președinte al Comisiei de evaluare, Sergiu Țurcan, doctor, conferențiar universitar, judecător al Curții Constituționale.

Ca și în zilele precedente studenții-masteranzi au demonstrat competențe avansate de cercetare și o bună cunoaștere a realității, subiectele dezbătute fiind de o valoare teoretică și practică incontestabilă. În prezentarea tezelor de master studenții-masteranzi au evidențiat contribuțiile pe care ei, în calitatea de tineri cercetători, le-au adus la dezvoltarea temei, cunoașterea lucrării susținute, fiind abordate problemele actuale și soluțiile de perspectivă ale organizării administrativ-teritoriale, administrării proprietății publice, achizițiilor publice, eticii profesionale, combaterii corupției și asigurarea integrității funcționarilor publici, reglementării relațiilor dintre cetățeni și instituțiile statului, alte aspecte al vieții sociale.
Tezele de master sunt evaluate conform criteriilor ce țin de actualitatea temei cercetate, calitatea fundamentării științifice, realizarea obiectivelor cercetării, calitatea/complexitatea studiului efectuat, relevanța practică a studiului efectuat, calitatea prezentării tezei – modalitatea de expunere, abilitatea de a răspunde la întrebări etc.

În procesul de susținere a tezelor de master, lucrările sunt prezentate cu utilizarea PowerPoint-ului, urmate de întrebări din partea membrilor Comisiei de evaluare și discuții.