RECRUTAREA ŞI SELECTAREA PERSONALULUI

Modalitatea de recrutare și selectare a personalului poate influenţa productivitatea instituţiei într-un mod pozitiv, dacă sunt luate în considerare câteva aspecte: existenţa unui sistem coerent de recrutare şi selecţie a personalului, perioada recrutării și locul de unde se efectuează recrutarea personalului.

În context, la Academia de Administrare Publică, în perioada 17-18 noiembrie 2020, se desfăşoară cursul de dezvoltare profesională cu tematica „Recrutarea şi selectarea personalului”, pentru membri ai comisiilor de concurs din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale. Cursul cu durata de 12 ore este organizat la comanda de stat, stabilită prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 18 din 15.01.2020,

Instruirea este organizată în format mixt: Platforma LearnIN, online și în sala de instruire.

Cursul are ca scop consolidarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor şi modelarea atitudinilor necesare pentru aplicarea corectă şi uniformă a procedurii de organizare și desfășurare a procesului de recrutare și selectare a personalului.

În procesul de instruire sunt discutate subiecte referitor la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante, a etapelor acestuia, precum proba scrisă și interviul. Participanţii la curs vor simula un concurs de angajare şi vor primi răspunsuri şi soluţii oferite de specialişti în domeniul recrutării şi selectării personalului.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.