Domnul Oleg Balan, rectorul Academiei de Administrare Publică, doctor habilitat, profesor universitar, și doamna Aurelia Țepordei, director al Departamentului dezvoltare profesională, au participat, în perioada 03-06 decembrie 2018, la evenimentul de lansare a Proiectului „Consolidarea rețelelor instituțiilor de formare a funcționarilor publici din Moldova, Georgia și Ucraina”, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Evenimentul s-a desfășurat la Berlin și a avut ca și participanți reprezentanți ai partenerilor proiectului din patru țări: din Germania: Academia de Administrare Publică din Berlin (VAK Academy), Academia de perfecționare a funcționarilor publici (DBB Academy); Republica Moldova: Cancelaria de Stat, Academia de Administrare Publică; Georgia: Biroul Serviciului Public, Administrația Guvernului, Centrul de instruire al Ministerului Justiției, Centrul de instruire al Ministerului Finanțelor; Ucraina: Agenția Națională a Serviciului Public, Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Ucrainei, Institutul Regional de Administrare Publică din Harkov, Centrele Regionale de instruire din regiunile Hmelnițki și Volînia.
Obiectivul Proiectului constă în crearea unei platforme de instruire, transfer de cunoștințe și schimb de experiență în domeniul dezvoltării profesionale a funcționarilor publici din țările partenere ale proiectului.

În cadrul ședințelor de lucru a fost prezentat conceptul Proiectului și domeniile prioritare de activitate în cadrul acestuia. Reprezentanții fiecărei țări au prezentat sistemul serviciului public din țara respectivă – situația actuală, reformele în curs, priorități, provocări, perspective de dezvoltare, bune practici - axându-se, în principal, pe domeniul de dezvoltare profesională a funcționarilor publici. În acest context, domnul rector Oleg Balan a făcut o prezentare a Academiei de Administrare Publică, menționând despre activitatea acesteia în cei 25 de ani de la fondare, dar și oportunitățile de colaborare cu instituțiile similare din țările partenere.
Ca și rezultat al discuțiilor au fost identificate patru domenii prioritare pasibile pentru schimb de experiență și studiere a bunelor practici: Metode moderne de instruire, Leadership și managementul schimbării, Etica și valori în serviciul public, Asigurarea calității instruirii funcționarilor publici.

Proiectul va fi implementat în perioada 2019-2020 și va avea ca și grup-țintă reprezentanți ai instituțiilor de instruire a funcționarilor publici, precum și ai autorităților care asigură managementul funcției publice și al funcționarilor publici la nivel național.