Mobilitatea academică a cadrelor didactice de la AAP: perspective de modernizare și internaționalizare a învățământului superior

În perioada 16-21 mai, dna Aurelia PERU-BALAN, doctor habilitat în științe politice, conferențiar universitar la Catedra științe administrative, Academia de Administrare Publică (AAP), s-a aflat într-o mobilitate academică la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.

Programul de mobilitate academică a stipulat un set de obiective, inclusiv ținerea unui curs pentru masteranzi în cadrul Departamentului Relații Internaționale și Integrare Europeană al SNSPA. Conform programului, dna Aurelia Peru-Balan a prezentat două prelegeri - „Parteneriatul strategic între Republica Moldova și România în evoluție” și „Comunicarea guvernamentală în contextul crizei energetice”. Prelegerile au finalizat cu o sesiune de întrebări-răspunsuri referitoare la actualitatea politică, perceperea chestiunii unirii în societate, ponderea partidelor unioniste în sistemul moldovenesc de partide, procesul de integrare în UE și provocările legate de conflictul transnistrean.

În marja mobilității, dna Aurelia Peru-Balan a avut o discuție constructivă legată de perspectiva colaborării între AAP și SNSPA. Dna dr. Ioana-Roxana MELENCIUC, director al Departamentului Relații Internaționale și Integrare Europeană, și-a arătat interesul și disponibilitatea în vederea identificării posibilităților de acreditare a unui Program comun de studii pe dimensiunea negocierilor diplomatice, susținut de profesori de la București, Cooperare internațională, Mobilitate academică, România, SNSPA, Chișinău și profesori invitați din străinătate.

„A fost o experienţă profesională prodigioasă. Mă bucură, totodată, faptul că în marja acestei mobilități am reușit să fac o prezentare a recentei mele monografii „Imagine, comunicare, PR în campaniile electorale”, editată la AAP. Lucrarea a ajuns pe rafturile Bibliotecii SNSPA (care dispune de o colecţie de peste 20.000 de titluri) , iar aceasta presupune diseminarea informației obiective, științifice despre paradigmele politicului moldovenesc”, a mai spus Aurelia Peru-Balan.

Agenda de mobilitate în cadrul programului „Erasmus+” a fost coordonată, la SNSPA, de către dna dr. Ana Maria Costea, titulara Departamentului Relații Internaționale și Integrare Europeană.

NOTĂ: Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), înfiinţată în 1991 ca școală de guvernare și de pregătire a specialiștilor în domenii esenţiale ale societăţii, este o instituţie publică de învăţământ superior, de cercetare știinţifică și de pregătire academică și profesională de înalt nivel naţional și internaţional, care include toate cele trei cicluri de învăţământ: licenţă, masterat, doctorat. SNSPA are 160 de acorduri cu universităţi de prestigiu din spaţiul european.


 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.