Pe 3 octombrie 2017, la Academia de Administrare Publică a avut loc o masă rotundă cu tema „Dronele: între experiment și necesitate”, desfășurată în cadrul proiectului „Educational for Drone eDrone”, implementat de programul Erasmus+ „Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior” și prevăzut pentru perioada 2016 – 2019.
Cei prezenți au fost salutați de prorectorul Academiei de Administrare Publică, Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferențiar universitar, și Claudia MELINTE, coordonator al Oficiului Național ERASMUS+ în Moldova, care le-au urat succese în implementarea proiectului.

Dna Silvia DULSCHI, doctor, conferențiar universitar, coordonator al proiectului din partea Academiei, a evidențiat obiectivele proiectului: crearea centrelor de instruire privind utilizarea dronelor civile în instituțiile de învățământ superior din țările-partenere (va fi creat în cadrul USM), transferul de cunoștințe privind utilizarea dronelor și crearea platformei TIC în țările-partenere.
Misiunea Academiei în acest proiect constă în aceea că, împreună cu partenerii de proiect, AAP va participa la implementarea a 8 pachete de acțiuni.


Cel mai important este pachetul WP 3: implementarea de către instituțiile țărilor-partenere a 3 module, care vizează elaborarea și prestarea cursurilor privind analiza tehnologiei dronelor din țările de program și din țările partenere, reglementarea juridică a utilizării dronelor în țările de program și țările partenere, aplicarea civilă a dronelor în țările de program și țările partenere.
Condițiile de implementare a proiectului au abordat în luările lor de cuvânt: Florentin PALADI, coordonator național, manager de proiect USM, doctor habilitat, profesor universitar; Vasile ȘARAMET, reprezentant al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova; Andrei COVALENCO, SRL ICEVO CPNSALTING; Iurie ODAGIU, doctor, profesor universitar, coordonator de proiect, Academia Militară „Ștefan cel Mare”; Ion CREȚU, Institutul de Geodezie, Prospecțiuni Tehnice și Cadastru „INGEOCAD”.

Participanții la masa rotundă au discutat sub mai multe aspecte măsurile de implementare cu succes a proiectului.
Galerie foto