MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ŞI AL STRESULUI

Divergenţele şi conflictele sunt o realitate a oricărui tip de organizare. Inexistenţa abilităţilor şi cunoştinţelor necesare medierii şi negocierii conflictelor conduc la lipsa de performanţe.

Reieşind din acest fapt şi, totodată, ţinând cont de actualitatea acestei tematici, în temeiul Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 1400 din 23.12.2016 „Cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din autorităţile publice”, în perioada 26-27 septembrie, în cadrul Academiei de Administrare Publică se va desfăşura un curs cu tematica „Managementul conflictelor şi al stresului” destinat funcţionarilor publici de conducere din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.

Scopul acestui curs constă în formarea abilităţilor ce pot transforma conflictul într-o interacţiune constructivă, precum şi însuşirea unor tehnici de reducere a stresului.

În procesul de instruire vor fi implicaţi formatori din cadrul Academiei de Administrare Publică, cu experienţă relevantă în domeniul dat, ceea ce va asigura eficacitatea şi utilitatea cursului.

Participanţii pot asimila mai multă informaţie utilă în timp mai scurt, datorită stilului şi capacităţilor cadrului didactic de a utiliza metode interactive de instruire: brainstorming, studiu de caz, prezentare etc.

Dezvoltarea abilităţilor respective va fi confirmată printr-un certificat de participare la curs.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.