Managementul și elaborarea proiectelor

Accesarea fondurilor de finanțare externă este un lucru nu prea simplu pentru Republica Moldova. Deși este un proces dificil, accesarea fondurilor nu este imposibilă, mai mult decât atât, exista un număr mare de beneficiari care au reușit și au deja o vastă experiență în ceea ce privește accesarea fondurilor europene și a celor naționale.

Fără o finanţare directă a proiectelor multe comunități nu și-ar putea atinge scopurile. De aceea, pentru dezvoltare și succes, este esențială scrierea unor proiecte clare, amănunțite și cu obiective bine definite.

În acest sens, Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), desfășoară, în perioada 27 noiembrie – 01 decembrie curent, cursul de dezvoltare profesională ”Managementul și elaborarea programelor/proiectelor”, destinat personalului cu funcţii de conducere/execuţie din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I și II, care doresc să obțină calificare complementară în acest domeniu. Cursul face parte din seria de activități organizate de către Academia de Administrare Publică în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) în perioada 23 octombrie - 13 decembrie 2017.

Participanții se vor familiariza cu procesul elaborării și scrierii unui proiect. Cursul se desfășoară prin exerciții practice: 75% din timpul de lucru va fi alocat pentru activități practice (model de proiecte) asupra căruia participanții vor lucra în echipe, iar în 25% din timp vor fi abordate noțiunile teoretice.

Programa cursului este realizată de cadrele didactice ale Academiei şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – formatori certificaţi în cadrul training-urilor locale şi a celor desfăşurate peste hotarele ţării – care vor contribui la modelarea abilităților de aplicare în practică de către participanți a noilor cunoştinţe în domeniul managementului şi elaborării programelor/proiectelor.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.