Gestionarea eficientă a stresului

Schimbările majore în toate domeniile vieții cauzate de creșterea utilizării tehnologiilor informaționale, restructurările organizaționale, globalizarea unor fenomene au transformat natura și intensitatea muncii în multe profesii, care, de multe ori, pot genera diferite stări de stres. În acest sens, managementul stresului este abilitatea fiecăruia dintre noi de a face faţă acestor presiuni și provocări de zi cu zi.

Întru realizarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 27 februarie 2019 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2019 și ținând cont de actualitatea subiectului dat, Academia de Administrare Publică desfășoară, în perioada 11-13 septembrie 2019, cursul “Gestionarea eficientă a stresului”.

Cursul este destinat funcționarilor publici de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice centrale și este axat pe dezvoltarea competențelor profesionale ale participanților la curs necesare pentru determinarea factorilor de stres și utilizarea metodelor eficiente de gestionare a stresului la locul de muncă.

Acest curs va ajuta funcționarii publici să diferențieze categoriile principale ale factorilor de stres în autoritățile publice, să identifice sursele stresului în autoritățile publice și consecințele negative ale stresului pentru funcționarul public și pentru autoritatea publică, să utilizeze metodele de schimbare a percepției, comportamentului, care permit optimizarea nivelului de stres, să aplice tehnicile de gestionare eficientă a stresului organizațional etc.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.