Gestionarea efectivă a stresului la locul de muncă

Acesta este subiectul discuțiilor în cadrul cursului de dezvoltare profesională organizat pentru funcționari publici de conducere și execuție din cadrul autorităților administrației publice centrale.

Astăzi, 21 aprilie, în cadrul Academiei de Administrare Publică s-a finalizat cel de-al doilea curs de dezvoltare profesională cu genericul „Gestionarea eficientă a stresului”. Conform Hotărârii de Guvern nr. 17 din 12.02. 2021 cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2021, au fost planificate spre realizare patru instruiri cu tematica respectivă.

Scopul instruirii a fost dezvoltarea competențelor profesionale și personale de determinare a factorilor de stres cu care se confruntă la locul de muncă și de utilizare a metodelor eficiente de gestionare a stresului. Timp de două zile, funcționarii publici, participanți la acest curs, s-au familiarizat cu conceptul de stres, arderea profesională, consecințe ale stresului în muncă, etc.. Conținutul cursului s-a bazat pe exemple, instrumente și resurse care vor inspira participanții să aplice în viața tehnici și metode de înlăturare a sindromului de ardere profesională, detectarea rapidă și gestionarea stresului resimțit. Activitățile au fost ghidate de formatori cu vastă experiență din cadrul Academiei - Angela ZELENSCHI, doctor, conferențiar universitar, șef, Catedra Științe administrative și Mihail ȘLEAHTIȚCHI, doctor habilitat, conferențiar universitar, Catedra Științe administrative.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.