A fost tipărit nr. 1 (614), ianuarie 2022, al ziarului „Funcționarul Public”

În prima pagină a ziarului este publicat materialul „Rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan: „Ne angajăm plenar în modernizarea învățământului superior și sporirea competențelor funcționarilor publici”, sarcină primordială expusă de rector în cadrul ultimei ședințe din anul precedent a Senatului Academiei, fiind aprobată, în acest scop modificarea structurii instituționale, având ca obiectiv, modernizarea procesului de instruire, consolidarea capacității instituționale și a prestigiului pe plan academic și educațional.

În pag. 2, la rubrica „Viața Academiei” este publicat materialalul: „Academia de Administrare Publică a încheiat un nou acord de cooperare internațională”, având ca subiect semnarea de către Rectorul Academiei de Administrare Publică, prof. univ., dr. hab. Oleg BALAN a Acordului de colaborare și Acordului inter-instituțional în cadrul Programului Erasmus + cu Universitatea de Științe Sociale și Politice Panteion din Atena, Grecia. Din partea elenă documentul a fost semnat de prof. Marianna PSILLA, prorector pe relații internaționale și parteneriate a acestei prestigioase instituții de învățământ din Grecia.

La aceeași rubrică din pag. 3, este publicat materialul: „Colaborarea administrației publice cu societatea și calitatea guvernării”, având ca subiect prezentarea rezultatelor studiului „Impactul colaborării și dialogului dintre administrația publică și organizațiile societății civile asupra calității guvernării”, realizat de Liliana Palihovici, doctorandă în cadrul Școlii doctorale a Academiei de Administrare Publică. Tot aici, este inserat materialul „Comunicarea eficientă în mediul academic”.

În primul număr din acest an inaugurăm noua rubrică „Absolvenții AAP”. La această rubrică, din pag. 4 și 5, vă prezentăm doi absolvenți la studiile de masterat, actualmente doctoranzi AAP – Leonid Boaghi, primar de Sireți, Strășeni, protagonistul materialului „Cum sporim capacitățile administrației publice locale”, și Ala GRECU, vicedirector nursing în cadrul IMSP Institutul Oncologic, doctorandă, anul II – în materialul „Însușim un management modern al serviciilor sociale”.

În pag. 6 și 7, la rubrica „Primarul și comunitatea” Sergiu VLĂDICĂ, semnează materialul „La Sipoteni izvoarele nu seacă”, primarul de Sipoteni, Călărași, Vasile RAȚĂ, fiind convins că, investind în tineret, investim în viitorul țării.

La rubrica „Administrația publică centrală” din pag. 8, sunt inserate materialele: „Comisia Europeană propune asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova” și „Construcția rețelei de apeducte pentru alimentarea cu apă potabilă”.

Pag. 9, este consacrată, tradițional, Marelui nostru Poet Națonal și Universal – Mihai Eminescu. La 172 de ani de la naștere un eseu poetic-liric, intitulat „Mihai Eminescu: Poetul „Infinitului din noi”… este semnat de publicistul și scriitorul, eminescologul ziarului nostru – Tudor PALLADI. Înveșnicit ca Poet prin ediția Princeps (maioresciană) „Poezii” (din 1884), Opera Lui străbate de secole și milenii toate meridianele lumii și ale duhului, ale „infinitului din noi”, ca și lumina Luceafărului și a Lunii, care radiază nu numai pentru propria lor natură, ci și pentru a noastră dintotdeauna și pentru totdeauna, pentru eternitatea frumosului românesc secular-milenar, încheie autorul.

În pag. 10 și 11, la rubrica „Administrația publică locală” sunt inserate materialele „A fost lansată o nouă etapă a Inițiativei UE „Primarii pentru Creștere economică” și „Emilia ALBU: „Prin proiecte și cooperare comunitară să ne construim viitorul acasă!”

Noi descoperiri arheologice de mare însemnătate pentru istoria noastră ne prezintă Vlad Vornic, director al Agenției Naționale Arheologice, care de data aceasta semnează, la rubrica „Divertis” din pag. 12, materialul „Descoperire arheologică excepțională din epoca bronzului la Costești, raionul Ialoveni”, în care accentuează că această descoperire unică pentru întreg arealul culturii Mnogovalikovaia, răspândită din regiunea Volgăi până în bazinul Dunării Inferioare, și are o importanță cu totul deosebită pentru arheologia epocii bronzului din spațiul est-carpatic.
 

Accesați versiunea online a ziarului

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.