Felicitări de Ziua Pedagogului
Stimaţi profesori ai Academiei, dragi colegi,
Cea mai nobilă profesie din câte sunt pe lume este profesia de pedagog ce ne îndrumă pe calea cunoștințelor, a științei, formează viitorul nostru.
Împreună am realizat și realizăm multe lucruri frumoase şi vom continua să contribuim prin aportul nostru la consolidarea sistemului administrativ al Republicii Moldova. Generaţii întregi de studenţi-masteranzi, doctoranzi, participanți la cursurile de dezvoltare profesională au beneficiat de serviciile educaționale prestate de Academie, mulţi dintre care ocupă astăzi funcţii importante în autoritățile publice centrale și locale, și la formarea profesională a cărora participați activ zi de zi.
Şi pentru aceasta Vă exprim sincere mulţumiri. Dumneavoastră dăruiţi cu pietate cunoştinţe,
formați competențe, vă împărtășiți experiența proprie cu acei care au nevoie de ea. Vă doresc şi în continuare mult succes pe acest tărâm.
Cu prilejul Zilei pedagogului Vă urez multă sănătate, bunăstare şi, ceea ce este mai scump în profesia noastră – recunoştinţa celor care au beneficiat şi vor mai beneficia de serviciile prestate de instituția noastră.
Cu respect,
Rector Oleg BALAN,
doctor habilitat,
profesor universitar
Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by
WeebPal.