De ziua profesională a contabilului

Nu se știe de ce, dar majoritatea celor angajați în contabilități sunt de sex feminin. Poate, de aceea că femeile știu să îmblânzească până și cifrele…

Si Direcția planificare și evidență contabilă a Academiei de Administrare Publică nu este o excepție în acest sens. Toate angajatele direcției, în frunte cu Elena ANDRONOVICI, reprezintă sexul frumos.

Astăzi, de sărbătoarea lor profesională - Ziua Contabilului, le-am surprins pe colegele noastre în forfota obișnuită. Elena Andronovici, șefa Direcției, avea să mărturisească câtă muncă a depus echipa în ultima vreme pentru a ajusta toate condițiile de plată a angajaților Academiei la rigorile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sistemul bugetar din 23 noiembrie 2018. Plus prognozarea şi elaborarea proiectului bugetului Academiei, a cheltuielilor bugetare și extrabugetare, controlul preventiv asupra întocmirii corecte şi la timp a documentelor şi legalităţii operaţiunilor economice efectuate, întocmirea statelor de funcții, determinarea fondului de salarizare, organizarea și asigurarea evidenţei contabile, întocmirea rapoartelor financiare trimestriale și anuale. Plus o mie și una de alte chestii pur financiare. Cifre și iar cifre.

Absolventă a Academiei de Studii Economice din Moldova, facultatea finanțe, Elena Andronovici lucrează în instituția noastră timp de 12 de ani. Dar a preferat să vorbească mai mult despre colegele sale, contabilii principali Eugenia VÎRLAN, cu cel mai mare stagiu la Academie, Ludmila BURDUJA, Mariana GRIȚCO și Nina MUNTEAN.

Este o vorbă, precum că și cifrele au grai. Doamnele de la contabilitatea Academiei știu a da suflare cifrelor. Astfel încât, această muncă asiduă de zi cu zi să se valorifice într-un management financiar eficient în instituție.

Și pentru asta le mulțumim.

În fiecare an, la 4 aprilie, se sărbătorește Ziua Contabilului din Republica Moldova. Această sărbătoare a fost constituită prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 30 noiembrie 2010 pentru a consemna importanţa economică şi financiară a activităţii contabile, rolul şi responsabilitatea specialiştilor care activează în domeniul contabilităţii.
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.