CURS DE INSTRUIRE A MEMBRILOR CONSILIILOR REGIONALE PENTRU DEZVOLTARE

Pe data de 18 octombrie, în cadrul Academiei de Administrare Publică, a demarat un nou curs de instruire cu genericul „Managementul activității Consiliului Regional pentru Dezvoltare”. Cursul menționat este destinat membrilor Consiliilor regionale pentru dezvoltare din toate regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova

Această activitate urmărește drept scop dezvoltarea competențelor în domeniul managementului mobilizării resursele regionale în scopul dezvoltării stabile și durabile a localităților din regiune, prin accesul la cele mai noi teorii, concepte, modele şi tehnici necesare pentru a dezvolta și promova regiunea şi produsele regionale, prin facilitarea schimbului de cunoştinţe şi practici în domeniul politicii de dezvoltare regională, precum şi prin formarea unei atitudini constructive faţă de procesul de dezvoltare durabilă a regiunii.

Formatorii Academiei au venit cu un suport informativ vast, întru sprijinirea membrii CRD în exercitarea rolului lor și a-i ajuta să valorifice pe deplin potențialul activității lor în cadrul Consiliului.

Reiterăm, că Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) a inițiat prestarea acestui program de dezvoltare profesională încă în anul 2018. De atunci până în prezent au fost realizate 5 cursuri, în cadrul cărora au fost instruite 77 persoane.


 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.