CADRUL NORMATIV SPECIFIC ORGANIZĂRII ȘI FUNCȚIONĂRII OFICIILOR TERITORIALE ALE CANCELARIEI DE STAT

– acesta este genericul cursului de dezvoltare profesională care s-a finalizat azi la Institutul de Administrație Publică.

Programa de instruire, cu o durată de 32 de ore academice a fost divizată în două sesiuni, de care au beneficiat în total 36 de șefi și șefi-adjuncți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.

Astfel în perioada 22-23 septembrie și 01-02 noiembrie 2022 beneficiarii instruirii, prin participarea activă la sesiuni, și-au consolidat cunoștințele și au dezvoltat competențele necesare pentru realizarea eficientă a activității profesionale cu scopul gestionării eficiente și cu maximă eficacitate a resurselor umane, informaționale, precum și pentru creșterea performanțelor instituționale.

În cadrul instruirii au fost abordate teme ce țin de protecția datelor cu caracter personal în actele administrative, managementul resurselor umane, gestionarea mijloacelor bugetare la nivel local, gestionarea /utilizarea Registrului de stat al actelor locale, etc.

În calitate de formatori au participat funcționari din cadrul autorităților publice centrale de specialitate, cum ar fi Cancelaria de Stat, Ministerul Mediului, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Agenția Proprietății Publice, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Națională de Integritate, precum și formatori ai Institutului de Administrație Publică.

Activitatea s-a încheiat cu mesajul dnei Diana CHIRIAC, consiliera Prim-ministrului Republicii Moldova, care a venit cu îndemnul de consolidare și fortificare a activității oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.


 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.