Articole și studii de valoare

A apărut culegerea de materiale ale Conferinţei „Teoria şi practica administrării publice”

Secția activitate editorială a Academiei de Administrare Publică, în strânsă colaborare cu catedrele și alte formațiuni științifice și didactice ale Academiei, a scos de sub tipar culegerea cu materialele Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internațională „Teoria şi practica administrării publice”, care a avut loc pe 19 mai 2017. Acest for științific anual a fost dedicat Zilei Academiei și celei de-a 24-a aniversări de la fondarea acesteia (21 mai 1993).

Culegerea de articole şi studii, apărută în ajunul acestui important for ştiinţific, a fost plasată și pe site-ul Academiei.

Culegerea din acest an conține 120 de materiale, semnate de cercetători ai Academiei, altor instituții de învățământ superior din țară și științifice, dar și din instituții similare din străinătate, ai autorităților administrației publice centrale și locale.

Oleg BALAN, rector al Academiei de Administrare Publică, doctor habilitat, profesor universitar, apreciază În cuvântul introductiv, că Academia de Administrare Publică este primul facilitator național la dezvoltarea științei administrației prin efectuarea de cercetări științifice interdisciplinare în domeniul teoriei și practicii administrației publice, reglementărilor juridice ale activității administrative, managementului public, sistemelor informaționale din serviciul public, cooperării și întreținerii relațiilor internaționale în domeniul administrației publice. Prin cercetările efectuate, Academia contribuie la crearea suportului științific pentru desfășurarea reformei administrației publice, elaborării de noi forme și metode de administrare, care au menirea să asigure eficiența activității autorităților publice.

Compartimentul ședinței în plen a conferinței se deschide cu articolul științific ,,Provocările reformei administraţiei publice la nivel local”, semnat de Tatiana ȘAPTEFRAȚI, doctor, conferențiar universitar la Academia de Administrare Publică. Ion GUCEAC, doctor habilitat, profesor universitar, membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, semnează articolul ,,Evoluția statului în concepția contemporană. Articolul ,,Decentralizarea puterii: tendințe și perspective europene pentru Ucraina”, este semnat de către Nikolai IJA, director al Institutului Regional de Administrare Publică din Odessa al Academiei Naționale de Administrare Publică de pe lângă Președintele Ucrainei, doctor în științe politice, profesor, și Andrei MAEV, șef de sector la aceeași instituție.

Materialele celor șase ateliere tematice din cadrul Conferinței cu participarea cercetătorilor din țară și de peste hotare, care conține peste 600 de pagini de carte, vin să diversifice și să concretizeze problemele teoriei și practicii administrării publice, reieșind din particularitățile științei administrației și interconexiunea acesteia cu domeniile științifice adiacente, cum ar fi dreptul, economia, sistemele informaționale din sfera administrativă, dar și din solicitările practicii administrative, care necesită asistență științifico-metodologică.

Se evidențiază în acest sens articolele ,,Dimensiuni strategice ale reformei administrației publice din Republica Moldova”, semnat de Aurel SÎMBOTEANU, doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar, prorector al Academiei de Administrare Publică (p. 21), ,,Caracteristici ale culturii organizaţionale în sistemul administraţiei publice din Republica Moldova” de Angela ZELENSCHI, doctor, conferenţiar universitar, Academia de Administrare Publică (p. 37), ,,Implementarea guvernării electronice în organizarea şi gestionarea serviciilor publice” de Violeta TINCU, doctor în științe administrative, lector superior universitar, Academia de Administrare Publică (p. 59), ,,Fenomenul academic în context universal” de Alexandru ROMAN, doctor habilitat în științe istorice, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova (p. 142), ,,Datele subiective și obiective ce determină aplicarea art. 90 Cod penal al Republicii Moldova pe cauzele penale de corupție și cele conexe lor în care figurează funcționari publci și/sau demnitari” de Ion TIPA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Academia de Administrare Publică (p. 275), ,,Managementul sistemelor informaționale medicale din Republica Moldova” de Emil CEBAN, doctor habilitat, profesor universitar, prorector, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, master în științe economice, Pavel BANOV, asistent universitar, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” (p. 384), ,,Cloud computing in the public sector in the Czech Republic” de Viktor Ondrák, Institute of Informatics, Faculty of Business and Management, Brno University of Technology, Bernard Neuwirth, Institute of Informatics, Faculty of Business and Management, Brno University of Technology (p. 494), ,,The benefit of individual course websites in professional development and higher education” de Thomas SCHMITZ, doctor and professor in law Advisor (integrated expert placed by CIM/GIZ) (p. 548).

Accesaţi varianta electronică a publicaţiei

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.