Fundația „Alături de Voi” România (ADV România), pentru al doilea an consecutiv, a organizat Conferința Europenă de Antreprenoriat Social – Enterprising for Tomorrow 2022, cel mai important eveniment din Republica Moldova și România dedicat noului curent care schimbă lumea de business pentru a consolida un nou tip de economie – economia socială.
Noi trenduri în economie - întreprinderile de impact social, investiții de impact, banking alternativ, inițiativele-cheie din Planul de Acțiune pentru Economia Socială, instrumente de finanțare pentru întreprinderile sociale, povești de succes ale antreprenorilor sociali care dezvoltă business-uri altfel, au fost printre cele mai importante repere de discuții la Enterprising for Tomorrow 2022.
Evenimentul și-a propus să activeze un spațiu de dialog între factori de decizie politică, reprezentanți de la Comisia Europeană și OECD, experți în finanțarea de impact și economie socială, pionieri și inovatori cu misiune socială, cu scopul de a mobiliza resursele necesare pentru a crește impactul întreprinderilor sociale.
Antonella Noya, șef al Unității de Economie Socială și Inovare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), a prezentat un studiu nou al OCDE privind întreprinderile sociale conduse de tineri.
Víctor Meseguer, directorul Social Economy Europe, organizația care asigură secretariatul Intergrupului de Economie Socială din cadrul Parlamentului European., a prezentat oportunitățile din Planul de Acțiune pentru Economia Socială.
Republica Moldova este unica țară din regiunea Dunării care va avea un program național de finanțare și mentorat pentru întreprinderile sociale, obiectivul acestuia fiind susținerea dezvoltării antreprenoriatului social. Academia de Administrare Publică din Republica Moldova, în cadrul proiectului „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social” implementat în parteneriat cu Fundația „Alături de Voi” România, contribuie la creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții oamenilor aflați în căutarea unui loc de muncă, în special din grupuri vulnerabile, prin dezvoltarea abilităților specifice în domeniul economiei sociale/antreprenoriatului social.
La conferință au participat formatorii și beneficiarii proiectului – profesori, reprezentanți APC/APL, antreprenori sociali, organizații nonprofit.