Şi-a început activitatea Comisia de admitere

Astăzi, 20 iulie 2015, şi-a început activitatea Comisia de Admitere a Academiei de Administrare Publică, instituită în conformitate cu prevederile Statutului Academiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de masterat, ciclul II, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, şi Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii superioare de masterat, ciclul II în cadrul Academiei de Administrare Publică, aprobat prin Hotărîrea Senatului. Preşedinte al Comisiei este prim-prorectorul Academiei de Administrare Publică, Andrei GROZA, doctor în istorie, conferenţiar universitar, iar secretar responsabil al Comisiei este Tatiana TOFAN, şef interimar al Catedrei economie şi management public, doctor în economie, conferenţiar universitar.

Comisia de admitere, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu actele normative în vigoare şi planul de activitate al Comisiei, se află în sala 108 a blocului central al Academiei. Chiar din prima zi mai mulţi aspiranţi la studii de masterat la Academie au depus dosarele la Comisia de admitere.

Conform Hotărîrii Guvernului cu privire la comanda de stat privind admiterea la studii de masterat de cercetare şi profesionalizare în cadrul Academiei de Administrare Publică în anul de studii 2015 – 2016, la specializările – Teoria şi practica administraţiei publice, Administrarea publică, Management, Relaţii internaţionale, Drept constituţional şi drept administrativ, Management informaţional în administraţia publică şi Anticorupţie - sunt stabilite 80 de locuri la învăţământ cu frecvenţă cu durata studiilor de 2 ani şi 170 de locuri la învăţământ cu frecvenţă redusă, cu durata studiilor de 2,5 ani, cu finanţare de la buget.

Programul Comisiei de admitere este:

- luni – sâmbătă - 8.00 – 18.00;

- duminică - 9.00 - 16.00.

Comisia de admitere va înregistra dosarele candidaţilor la studii de masterat pană pe data de 3 august 2015, iar probele de admitere vor avea loc în perioada 4 – 6 august 2015.

Am solicitat câteva opinii ale candidaţilor la studii de masterat.


Andrei VOLOŞCIUC, şef Direcţie patrimoniu a Ministerului Finanţelor:

„Academia de Administrare Publică nu are nevoie de o prezentare anumită. Este bine cunoscută în republică şi eu am considerat că este absolut necesar sa fac aici studii de masterat. Aşa că chiar în prima zi am depus documentele la specializarea Administrare publică pentru a-mi perfecţiona cunoştinţele în domeniul ştiinţei administraţiei şi aptitudinile pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu la un nivel avansat, în corespundere cu rigorile timpului. Locurile sunt limitate, concursul, probabil, va fi mare, dar îmi voi depune toată străduinţa şi cunoştinţele de la studiile universitare pentru a deveni masterand la Academie, o cale sigură pentru o carieră de succes în serviciul public”.

Anastasia DELI, absolventă a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Facultatea limbi străine:

„Sunt proaspătă absolventă a Universităţii „Ion Creangă” şi am hotărât fac în continuare masteratul la Academia de Administrare Publică, deoarece pe viitorvăd în serviciul public şi doar aici, la Academia de Administrare Publică, poţi obţine cunoştinţele necesare în acest domeniu. Plus la aceasta, doresc obţin o bursa pentru un stagiu în bundestagul Germaniei şi practica obţinută acolova ajuta mult încadrez în organele administraţiei publice centrale, iar cunoştinţele de bază le voi obţine la specializarea Teoria şi practica administraţiei publice şi sper trec cu bine probele de admitere.

Ion Dolganiuc, primar de Colibaşi, r-nul Cahul.

„Sunt la al treilea mandat de primar al satului Colibaşi şi mi-am zis că e timpul să fac masteratul la Academia de Administrare Publică. Am fost de mai multe ori la Academie, la cursuri de instruire, şi m-au impresionat foarte mult profesorii de aici, unde poţi acumula cunoştinţe temeinice în domeniul ştiinţelor administrative. M-am înscris la specializarea Administrarea publică, fiindcă fără bagajul de cunoştinţe de la Academie nu poţi administra în mod eficient treburile locale. Trebuie să fii la curent cu modificările în legislaţie, cu politicile sociale şi economice ale statului, cu atât mai mult acum, după implementarea treptată a Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. Am emoţii pană voi trece probele de admitere, dar sper să fie emoţii pozitive”.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.