Pe 11 noiembrie curent, la Academia de Administrare Publică a avut loc ședința de deschidere a anului de studii 2016 – 2017 la doctorat.
Spre deosebire de anii precedenți, anul acesta au susținut examenele de admitere și au fost înmatriculați mai mulți studenți-doctoranzi – 12 la număr, 5 dintre care în bază de contract.
Prorectorul Academiei Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferențiar universitar, a adus la cunoștința celor prezenți obiectivele studiilor avansate de doctorat, referindu-se, în special, la metodologia și etapele studiilor, inclusiv de elaborare a tezei.
Directoarea Școlii doctorale a Academiei Silvia DULSCHI, doctor, conferențiar universitar, a abordat aspecte concrete privind organizarea și desfășurarea studiilor de doctorat.

În luarea sa de cuvânt Andrei GROZA, prim-prorector al Academiei doctor, conferențiar universitar, a atras atenția asupra menținerii unui ritm susținut în procesul de lucru asupra tezei de doctor. Aceasta pe lângă frecventarea orelor de studii. În calitatea sa de conducător științific, Andrei Groza a chemat noii doctoranzi să conlucreze activ cu îndrumătorii de la Academie.
Reprezentanții conducerii Academiei, profesorii, inclusiv Ion DULSCHI, director Departament studii superioare de master, doctor, conferențiar universitar, Angela POPOVICI, doctor, conferențiar universitar, Angela ZELENSCHI, șef Catedră științe administrative, doctor, conferențiar universitar, Tatiana SPĂTARU, doctor habilitat, conferențiar universitar, au răspuns la întrebările celor încadrați în instituție.
Felicitându-i pe noii studenți-doctoranzi cu începutul anului de studii, profesorii Academiei și-au arătat disponibilitatea de a le acorda acestora suportul necesar în realizarea obiectivelor propuse.


Actualmente, la Academie își fac studiile 35 de studenți-doctoranzi.