A început susținerea probelor de admitere

Joi, 28 iulie 2016, la Academia de Administrare Publică a început susținerea probelor de admitere  la studii superioare de master,  la care participă aproape 400  de candidați,  un indicator în creștere comparativ cu anii precedenți, fiind o dovadă evidentă a interesului unui număr tot mai mare de funcţionari publici, dar și al reprezentanților sectorului real al economiei, al altor sfere sociale de a face masteratul la această instituţie de elită din sistemul învățământului superior al țării. Și e firesc acest lucru, or Academia, prin progresele de perfecționare a procesului de studii,  este recunoscută departe peste hotarele ţării,   fiind reacreditată ştiinţific cu calificativul de organizaţie competitivă pe plan internaţional (categoria B).

Aspiranţii candidează pentru 250 de locuri cu finanţare de la buget la studii de master științific(specializările: „Teoria si practica administrației publice”,

„Management” „Relații internaționale”și de   profesionalizare (specializările

„Administrare publică”, „Management”,  „Relaţii internaţionale”,  „Anticorupție”  și „Management informaţional în administrarea publică”).

Prima zi a demonstrat , în general,    candidații la studiile de master s-au prezentat la examenele de admitere bine pregătiți, mulți dintre ei  apelând la serviciile Bibliotecii științifice a Academiei, care dispune de un vast fond de literatură de specialitate.

Susținerea examenelor de admitere va avea loc și în ziua de vineri, 29 iulie 2016.

Comisia de admitere va face totalurile concursului de susținere a probelor de admitere sâmbătă, 30 iulie, și tot în aceeași zi, probabil, seara,  listele celor admiși la studii de master   vor fi plasate pe site-ul Academiei.

Propunem în continuare câteva opinii ale candidaților după susținerea probelor de admitere.

Natalia ARSENI,

specializarea Administrare publică

   -    Am hotărât depun actele la această instituție de mare prestigiu din țară, la specializarea Administrație publică, pentru a studia aprofundat   domeniul respectiv  și a îmbina armonios aceste cunoștințe cu cele pe care le-am acumulat la FRIȘPA a Universității de Stat din Moldova. Îmi doresc acest lucru pentru a mă forma ca specialist în serviciul public și a-mi face o carieră de succes în țara mea,  fără fiu nevoită plec în afară. Nu ştiu de ce, dar am ţinut foarte mult la acest lucru.   Pentru examene m-am pregătit din diferite sursedar vreau mulțumesc Bibliotecii din cadrul AAP, deoarece ne-a oferit informații utile și ușor de memorat. Îmi doresc fac masteratul aici la AAP, căci din cele spuse de alți prieteni este bine predată materia și profesorii sunt onești și răbdători ne răspundă la orice  întrebare. Aceasta ne inspiră încrederea aici îmi voi realiza visele, adică  mă voi afirma la mine acasă. Probabil, pentru sunt mai ataşată de familie, de ceea ce numesc „acasă", dar poate şi dintr-un simţ patriotic care mă însoțește mereu și care mă îndeamnă nu părăsesc şi eu țara, aşa cum fac mulţi, din păcate, acest lucruȘi făcând aici studii profesioniste, voi fi pregătită de a-mi aduce contribuția la dezvoltarea și modernizarea țării noastre pentru un viitor luminos în UE.

 

Rodica GUȘAN,

specializarea Management

-Activez în calitate de contabilă la  primăria Bâcovăț, raionul Strășeni, și pentru a-mi îndeplini mai bine atribuțiile mele am considerat este absolut  necesar de a face studii la Academia de Administrare Publică, despre care am auzit multe lucruri frumoase, și am ales specializarea Management, pentru a mă învăța a gestiona mai eficient banii publici.  Emoțiile de la susținerea examenului mă copleșesc și acum, dar mă simt satisfăcută de felul în care am trecut examenul și sper rezultatul va  fi cel așteptat – de a fi înmatriculată la această prestigioasă instituție de învățământ superior din țară.

      Atmosfera amiabilă din sala de examinare, atitudinea binevoitoare a profesorilor ne-au susținut și ne-au încurajat trecem cu bine această fază, ceea ce m-a îndreptățit  apreciez am făcut alegerea corectă.   Și mulțumesc celora ce m-au îndrumat depun actele  aici, la AAP.

Tag-uri: 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.