La 20 iunie curent, Oficiul Național Erasmus+ a organizat o ședință de tip cluster dedicată bibliotecilor din cadrul universităților din Republica Moldova. Biblioteca Ştiinţifică AAP a fost reprezentată de Rodica Sobieski-Camerzan, directorul BŞ AAP, care a prezentat ample informații privind activitățile din cadrul Proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor” [LNSS].
Pe 14 iunie 2018, la Academia de Administrare Publică a avut loc o ședință de monitorizare a Proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova şi Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă şi reformarea bibliotecilor” (LNSS), implementat în cadrul programului Erasmus+ „Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior (2015 – 2018)”. Monitorizarea proiectului a fost efectuată de către reprezentanții Oficiului Național Erasmus+ în Republica Moldova.
”Marketingul local și regional pentru dezvoltare regională competitivă” este genericul cursului de dezvoltare profesională a funcționarilor publici de conducere/execuție din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul 1 și 2 ce se desfășoară la Academia de Administrare Publică în perioada 05-07 iunie 2018.
În perioada 6 – 8 iunie curent, la Academia de Administrare Publică s-a desfășurat un audit extern privind implementarea sistemului de management al calității în vederea certificării ISO 29990:2010 în domeniul dezvoltării profesionale pentru serviciul public.
În acest scop, la instituție au sosit experții internaționali Peter VṎLK, Lead Auditor TÜV Thüringen, și Rodica VASILOAE, auditor TÜV Karpat.