PROIECTUL „PARTENERIAT TRANSFRONTALIER PENTRU DEZVOLTAREA ANTREPRENORIATULUI SOCIAL”

Final de proiect transfrontalier

În perioada 26-27 iunie 2022, în cadrul proiectului „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de Academia de Administrare Publică din Republica Moldova în parteneriat Fundația „Alături de Voi”, România, managerul de proiect din partea AAP Dinu Manole s-a aflat într-o vizită de lucru la Iași.

Scopul vizitei a fost de a coordona ultimele activități din cadrul proiectului transfrontalier, care se află în faza finală de implementare. De asemenea, s-a discutat cu partenerii de proiect despre provocările care pot apărea în procesul asigurării sustenabilității proiectului. În scopul continuării promovării conceptului de economie socială, vor fi implicați beneficiarii proiectului, reprezentanți ai administrației centrale și locale, lideri civici, profesori și tineri antreprenori, care au reușit să se organizeze într-o rețea de networking sub egida Centrului de Resurse și Informații în domeniul Economiei Sociale (CRIES), dar și alți actori ghidați de Platforma Națională pentru Antreprenoriat Social.

CURS EXPERT FINANCIAR ÎN CADRUL PROIECTULUI „PARTENERIAT TRANSFRONTALIER PENTRU DEZVOLTAREA ANTREPRENORIATULUI SOCIAL”

Gestionarea eficientă a finanțelor întreprinderilor din economia socială a fost întotdeauna o provocare majoră pentru aproape fiecare antreprenor social. Pentru înțelegerea perfectă, cât de importante sunt rezultatele financiare și valoarea indicatorilor de performanță, Academia de Administrare Publică în cadrul Centrului de Resurse și Informații în Domeniul Economiei Sociale în parteneriat cu Academia ADV România a livrat în perioada 06 – 17 iunie 2022 (format on-line) cu un nou curs de dezvoltare foarte util Expert Financiar, practic și necesar pentru antreprenori sociali, contabili sau directori financiari, care a avut ca scop major transmiterea de cunoștințe practice și abilități pentru a asigura stabilitate financiară, gestionare eficientă a riscurilor și creșterea valorii.

VIZITA DE STUDIU LA IAȘI ÎN CADRUL PROIECTULUI “PARTENERIAT TRANSFRONTALIER PENTRU DEZVOLTAREA ANTREPRENORIATULUI SOCIAL

Recent a avut loc cea de-a treia vizită de studiu în cadrul proiectului “Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de Academia de Administrare Publică din Republica Moldova în parteneriat cu Fundația “Alături de Voi” România. Scopul vizitei a fost de a oferi participanților modele de bune practici de antreprenoriat social.

Reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, lideri civici, profesori și tineri dornici să devină lideri ai schimbării, au avut ocazia să descopere antreprenori sociali pe care i-au cunoscut și i-au ajutat să înțeleagă ce înseamnă afacere socială, impact social și inovație socială.

Programul vizitei a inclus o serie de ședințe și întruniri cu echipele de management ale întreprinderilor sociale din județul Iași, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce țin atât de aspectele pozitive ale antreprenoriatului social, cât și cele mai importante provocări.

ACADEMIA DE ADMINISTRAREA PUBLICĂ - PARTENER DE PROIECT LA CONFERINȚA DE ECONOMIE SOCIALĂ DIN REGIUNEA ROMÂNIA - REPUBLICA MOLDOVA – UCRAINA

Fundația „Alături de Voi” România (ADV România), pentru al doilea an consecutiv, a organizat Conferința Europenă de Antreprenoriat Social – Enterprising for Tomorrow 2022, cel mai important eveniment din Republica Moldova și România dedicat noului curent care schimbă lumea de business pentru a consolida un nou tip de economie – economia socială.

Noi trenduri în economie - întreprinderile de impact social, investiții de impact, banking alternativ, inițiativele-cheie din Planul de Acțiune pentru Economia Socială, instrumente de finanțare pentru întreprinderile sociale, povești de succes ale antreprenorilor sociali care dezvoltă business-uri altfel, au fost printre cele mai importante repere de discuții la Enterprising for Tomorrow 2022.

Evenimentul și-a propus să activeze un spațiu de dialog între factori de decizie politică, reprezentanți de la Comisia Europeană și OECD, experți în finanțarea de impact și economie socială, pionieri și inovatori cu misiune socială, cu scopul de a mobiliza resursele necesare pentru a crește impactul întreprinderilor sociale.

Proiectul Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social – vizită de monitorizare

Pe 10 martie curent, la Academia de Administrare Publică a avut loc o vizită de monitorizare a proiectului „Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social” 2SOFT/1.1/107. Vizita a fost planificată de către asociația, autorizată în acest sens, formată din S.C.TEAMPRO STRATEGY CONSULTING S.R.L. – lider, Civitta Strategy & amp; Consulting SA – asociat și Group Expert Consulting 2000 SRL în concordanță cu Normele de Implementare ale CE – Regulamentul nr. 897/ 2014. PETROV Cătălina, auditorul asistent din partea asociației a efectuat în cadrul vizitei de monitorizare:
- Analiza cheltuielilor proiectului din perspectiva eligibilității acestora, precum și din perspectiva normelor aplicabile Programului și legislației naționale a Republicii Moldova;
- Respectarea procedurilor și ale regulilor aplicabile;
- Verificarea, dacă serviciile, bunurile sau lucrările au fost executate, livrate și/ sau instalate;
- Verificarea, dacă cheltuielile declarate de Academie au fost plătite corespunzător.

Academia de Administrare Publică, REFORMATĂ. Rectorul Oleg Balan: „Ne angajăm în modernizarea învăţământului superior şi sporirea competenţelor funcţionarilor publici"

Senatul Academiei de Administrare Publică a aprobat, în cadrul ultimei şedinţe din acest an, reformarea organigramei instituţiei, având ca obiectiv consolidarea prestigiului pe piaţa academică naţională, modernizarea procesului de instruire, dar şi consolidarea capacităţii instituţionale.

Rebranding-ul structural îşi propune atât eficientizarea activităţii şi cheltuielilor instituţiei, cât şi dotarea cu competenţe de cercetare mai bune, domeniul ştiinţei şi cercetării devenind o prioritate fundamentală. Astfel, noua organigramă instituie, pe lângă alte două departamente, Departamentul Ştiinţă şi Doctorat, în cadrul căruia se vor regăsi două entităţi: Scoală Doctorală si activitatea ştiinţifică, inclusiv cea a laboratoarelor de cercetare.

Cursul – Manager de proiect

În perioada 13-17 decembrie 2021 în cadrul Academiei de Administrare Publică s-a desfășurat cursul Manager de proiect (format on-line), scopul căruia a fost de a familiariza participanții cu desfăşurarea procesului privind rolul managerului de proiect, responsabilitățile și competențele managerului de proiect, abilitățile interpersonale ale managerului de proiect, precum și redactarea unei cereri de finanțare: abordări și concepte folosite în managementul unui proiect,identificarea și justificarea problemei, planificarea activităților u

Aviz

Marți, 30 noiembrie 2021, ora 14:00

va avea loc Atelierul de lucru cu genericul:

„Promovarea economiei sociale la nivel național ca motor pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă”

lucrările se vor desfășura online:

https://us02web.zoom.us/j/87653713178?pwd=ZDdNUlQwaFY0cEdDMU8wT3dDSi9lUT09

Identificatorul conferinței: 876 5371 3178

Codul de acces: 642780

Tag-uri: 

Schimbarea perioadei pentru cursul Manager Proiect

Cursul Manager Proiect, planificat in perioada 11 – 15 octombrie 2021, la Chișinău a fost reprogramat, având în vedere evoluția pandemiei COVID-19. Derularea acestui curs va avea loc în 13 – 17 decembrie 2021, fie în format fizic (dacă evoluția pandemiei va fi una favorabilă), fie în format online sau hibrid (daca evoluția va fi nefavorabilă).

Tag-uri: 

VIZITA DE STUDIU „MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERILOR SOCIALE DIN JUDEȚUL IAȘI” ÎN CADRUL PROIECTULUI “PARTENERIAT TRANSFRONTALIER PENTRU DEZVOLTAREA ANTREPRENORIATULUI SOCIAL”

În data de 30 august 2021 în cadrul proiectului “Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de Fundația “Alături de Voi” România, în parteneriat cu Academia de Administrare Publică din Republica Moldova și Fundația “ECOUL Cernobîlului” din Republica Moldova a fost organizată a doua vizită de studiu dintre cele trei planificate. Scopul vizitei a fost de oferi participanților modele de bune practici de antreprenoriat social.

Reprezentanți ai administrației locale și centrale, lideri civici, profesori și tineri dornici să devină lideri ai schimbării, au avut ocazia să descopere antreprenori sociali pe care i-au cunoscut și i-au ajutat să înțeleagă ce înseamnă afacere socială, impact social și inovație socială.

Vizita de studiu a fost o oportunitate pentru ADV România de a-și prezenta misiunea, de a ispira schimbări pozitive în comunitate prin inițiative de antreprenoriat social și de a contribui la dezvoltarea ecosistemului de economie socială în regiunea transfrontalieră România – Rep.Moldova.

Programul vizitei a inclus o serie de ședințe și întruniri cu managementul întreprinderilor sociale din județul Iași, în cadrul cărora membrii delegației din Republica Moldova au putut participa la diverse prezentări, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce țin atât de aspectele pozitive a antreprenoriatului social, cât și cele mai importante provocări.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.