FPOAPEG

INTEGRAREA POLITICILOR ȘI PRACTICILOR UE PRIVIND AGENDA „FEMEILE, PACEA ȘI SECURITATEA” ÎN ACTIVITATEA PROFESIONALĂ

Astfel a fost stabilit unul din obiectivele celor trei cursuri de dezvoltare profesională cu genericul „Implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”, care s-au desfășurat în parteneriat cu Entitatea UN WOMEN pentru funcționarii/ele publici/e de conducere/execuție din cadrul autorităților publice centrale, inclusiv, din cadrul Inspectoratului General al Poliției și Ministerului Apărării (la 26 mai și 02 iunie curent) și funcționarii/ele publici/e de conducere/execuție și oficialii aleși din cadrul autorităților publice locale ( la 03 iunie 2022).

În cadrul ședințelor de inaugurare a cursurilor dna Aurelia Țepordei, directoarea Departamentului dezvoltare profesională a Academiei a evidențiat specificul tematicii cursurilor, dar și necesitatea de a cunoaște prevederile actelor naționale și internaționale în domeniu și de a dezvolta competențe pentru aplicarea instrumentelor internaționale de determinare a rolului femeilor în domeniul păcii și securității.

Pages

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.