Trăim într-o lume dinamică, în care dominante sunt procesele integraționiste. Teza este justificată și de Agenda Conferinței Științifice Internaționale Jean Monnet, cu genericul „Actori, Mecanisme, Nivel de influență asupra Deciziilor și Realizărilor UE”, organizată de profesorii Departamentului „Istorie, Științe politice, Relații Internaționale, Științe comunicaționale”, Universitatea din Oradea, în perioada 26-28 mai 2022. Agenda a fost structurată în 3 paneluri, a câte trei sesiuni fiecare.

La Conferință au participat Ludmila Roșca, doctor habilitat în filosofie, conferențiar universitar la Catedra științe administrative a Academiei de Administrare Publică, cu doctorandele sale: Natalia Ciobanu, Ludmila Curoș, Dana Paiu, Cristina Tulbu-Frunze. Fiecare participant a avut posibilitatea de a-și prezenta rezultatele investigației la tema tezei de doctor în științe politice. Concluziile doctorandelor de la Academia de Administrare Publică reflectă impresiile referitoare la modul de organizare, desfășurare a lucrărilor Conferinței, la care au participat profesori experimentați, cadre didactice tinere și studenți de la Ciclul II - Masterat și Ciclul III - Doctorat.

În comunicarea prezentată „Dilema interesului național - interesului comunitar: actori, priorități, obiective strategice”, dna Ludmila Roșca a atras atenția la obiectivul strategic al Republicii Moldova - integrarea europeană. Acest obiectiv a fost abordat de toate echipele de guvernare, dar constatăm o diversitate de aprecieri a semnificației acestuia. La moment, situația socio-politică din regiune a stimulat avansarea Republicii Moldova pe traseul integrării europene. Acest subiect a atras atenția profesorilor universitari, prezenți la Conferință din instituțiile de învățământ superior: Universitatea din Oradea, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, SNSPA din București, Universitatea din Panteion, Atena, Universitatea Națională „Yuri Fedkovici” din Cernăuți etc.

În cadrul dezbaterilor, dna L. Roșca a menționat, că interesul național al Republicii Moldova și interesul comunitar al statelor europene se completează reciproc, că toți ne dorim să revenim la normalitate, să beneficiem de pace, stabilitate, prosperitate, să ne bucurăm de rezultatele obținute. Domnia sa a transmis, de asemenea, mesajul majorității populației Republicii Moldova, specificând că suntem realiști în aprecierea oportunităților integrării în Uniunea Europeană, că suntem la curent cu criteriile de la Copenhaga și vom susține echipa de la guvernare în realizarea acestor deziderate.