SUBIECTELE PRIVIND EGALITATEA DE GEN – PE ORDINEA DE ZI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

Începând cu 10 mai curent sunt reluate activitățile de dezvoltare profesională pe subiecte ce țin de egalitatea de gen, organizate de Academia de Administrare Publică în parteneriat cu Entitatea UN WOMEN.

Pe parcursul a două zile (10-11 mai 2022), în sala virtuală, s-au întrunit membri/e ai grupului coordonator în domeniul gender din cadrul autorităților publice centrale, inclusiv din cadrul Inspectoratului General al Poliției și Ministerului Apărării.

Dezvoltarea abilităților practice și formarea competențelor profesionale în domeniul egalității de gen necesare exercitării eficiente a atribuțiilor de serviciu, implementarea abordării integratoare a dimensiunii de gen și integrarea acesteia în politicile instituționale, cunoașterea și aplicarea tehnicilor și instrumentelor de identificare, prevenire și combatere a discriminării la locul de muncă – au fost principalele așteptări ale participanților/elor cursului.

Ghidați de formatoarele dna Tatiana Șaptefrați, dr., conf. univ. și dna Veronica Butnaru, participanții/ele au fost familiarizați cu:

  • principalele aspecte ale politicii de asigurare a egalității de gen în Republica Moldova, accentul fiind pus atât pe prevederile legislației naționale și celei internaționale, la care țara noastră este parte, cât și pe cadrul instituțional;
  • abordările conceptuale ale dimensiunii de gen, în special, cu referință la aspectele ce țin de respectarea drepturilor omului și egalitatea de gen, situația actuală în Republica Moldova în domeniul egalității de gen etc.

Un interes viu au trezit discuțiile privind activitatea grupurilor de coordonare în domeniul gender din cadrul autorităților publice. Participanții/ele s-au referit la provocările în realizarea atribuțiilor grupurilor respective, dar și la problemele existente în autoritățile publice în organizarea activității acestor unități.

În cadrul cursului, au fost realizate mai multe activități practice privind identificarea nivelului de integrare a dimensiunii de gen în politicile publice sectoriale și actele administrative și în procesele decizionale din cadrul autorităților publice.

În procesul discuțiilor, participanții/ele au venit cu mai multe exemple din experiența autorităților publice, cele mai solicitate au ținut de organizarea activității grupurilor coordonatoare în domeniul gender.

Totalizând activitatea desfășurată, participanții/ele, s-au expus privind utilitatea activităților de dezvoltare profesională pe subiecte ce țin de egalitatea de gen, menționând drept unul important, rolul grupurilor coordonatoare și a unităților gender din autoritățile publice.


 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.